Guvernul a prelungit pentru a doua oară termenul la expirarea căruia avicultorii vor trebui să marcheze ouăle puse în comerţ. Noua dată anunţată este 1 ianuarie 2012. Iniţial se presupunea că marcarea ouălor va începe la sfârşitul anului 2009, apoi termenul a fost extins până în noiembrie curent, transmite Info-Prim Neo. Viceministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a declarat în şedinţa de astăzi, 3 noiembrie, a Guvernului că pierderile suportate de avicultori în perioada aprilie-august – când ouăle se vindeau cu 3-4 lei/10 buc. faţă de 6,5- 6,9 lei preţul de cost – se ridică la 25 de milioane de lei. Acest lucru nu le-a permis întreprinderilor să doteze centrele de sortare a ouălor cu echipamentele de clasificare pe categorii de calitate şi greutate şi cu echipamente de marcare. Pentru finalizarea lucrărilor începute întreprinderile mai au nevoie de 10 milioane de euro, a precizat viceministrul agriculturii şi industriei alimentare. Lipsa mijloacelor financiare pentru procurarea tehnicii necesare a fost invocată şi data trecută, când termenul a fost prelungit până în noiembrie curent. Norma sanitară de clasificare a ouălor de pasăre pe categorii de greutate şi calitate şi marcarea lor este solicitată pe piaţa UE.