Zeci de mici întreprinzători au venit în faţa Guvernului, miercuri, să ceară aviz pozitiv pentru abolirea interdicţiei de a mai activa în baza patentei din anul 2017. O acţiune similară a avut loc şi săptămâna trecută, când reprezentanţii protestatarilor s-au întâlnit cu ministrul economiei, Octavian Calmâc, care le-a promis o decizie în zece zile, transmite IPN.
Eugen Roşcovanu, preşedintele Asociaţiei Micului Business din Moldova, a spus că după protestul de data trecută a vorbit cu ministrul economiei, dar întâlnirea nu a avut niciun folos. „Ni se promite marea şi sarea, dar am văzut atitudinea negativă a prim-vicepremierului. I-am spus că ne-am săturat de discuţii şi mese rotunde fără niciun folos. De mai bine de 7 ani tot înaintăm cerinţe şi nu suntem auziţi. Nu credem că în 10 zile se mai schimbă ceva”, a spus Eugen Roşcovanu în faţa mulţimii.
Anterior, Comisia economie, buget şi finanţe a Parlamentului a susţinut abolirea interdicţiei de a mai activa în baza patentei din anul 2017. „Ne-am consultat cu parlamentarii care ne-au spus că este nevoie şi ca Ministerul Economiei să dea aviz pozitiv”, a precizat Eugen Roşcovanu.
Săptămâna trecută, Ministerul Economiei a anunţat că se propun mai multe variante pentru a simplifica munca mediului de afaceri dar şi de înlocuire a patentelor astfel încât impunerea fiscală să fie echitabilă pentru toţi întreprinzătorii.