Un nou proiect pentru instruirea elevilor în vederea combaterii delicvenţei juvenile
Elevii se vor bucura de asistenţă şi instruire privind tehnicile de aplicare a metodelor alternative de soluţionare a conflictelor. În acest sens, mediatorii din cadrul Institutului de Reforme Penale vor desfăşură de informare şi instruire privind metodele alternative de solutionare a conflictelor, tehnicile de aplicare a acestei metode în instituţiile şcolare.
Cristina Beldiga, coordinator de proiect la Institutul de Reforme Penale (IRP), spune că este foarte important să existe Programul de mediere şcolară în vederea combaterii şi prevenirii delicvenţei juvenile. Conform ei, şcoala este un microcosmos al comunităţii în care copiii nu sunt scutiţi de conflicte.
Potrivit sursei citate, în prezent au început astfel de activităţi pentru prevenirea conflictelor în mai multe şcoli din ţară. Deocamdată însă, instrumentele de acţiune propriu-zise în domeniul medierii şcolare încă nu au fost elaborate, proiectul unui ghid “Medierea Şcolară” aflându-se în lucru în cadrul IRP.
La o etapă mai avansată sunt lucrurile pe segmentul medierii în domeniul penal. Cristina Beldiga spune că IRP a editat „Manualul mediatorului” şi un crurriculum privind instruirea mediatorului. Astfel, primele activităţi în domeniul medierii în cauzele penale au început în anul 2001, atunci când a fost creat un grup de lucru ce a elaborat proiectul de lege, adoptat la 14 iunie 2007. Legea determină principiile medierii, statutul mediatorului, procedura de desfăşurare a medierii , în conformitate cu legislaţia.
Din 2005 până în prezent au fost înregistrate rezultate practice relevante, spune Cristina Beldiga. La moment, există 182 de cazuri mediate, dintre care 70% s-au încheiat cu semnarea acordului de împăcare. Drept consecinţă are loc clasarea dosarelor sau încetarea urmării penale, în dependenţă de faza la care este preluat. Infractorii/bănuiţii sunt scutiţi de pedeapsă pentru că reuşesc să repare prejudiciul adus victimei, subliniază sursa citată.
Medierea est un dialog care oferă victimei şi infractorului posibilitatea de a decide asupra solutionării conflictului apărut în urma comiterii infracţiunii. Care poate fi desfăşurată pe toata perioada urmăriri penale pînă la retragerea judecătorului în camera de deliberare.
Activităţi de mediere sunt desfăşurate în Chişinău, în raioanele Ungheni, Cahul, Teleneşti, Bălţi şi Făleşti.
Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne, actualmente
4 510 de minori delicvenţi şi 517 de familii vulnerabile se află în evidenţa organelor de poliţie din Moldova.
Fenomenul copiilor aflaţi în conflict cu legea este favorizat în mare măsură, de factorii economici şi sociali. Astfel, circa 80% din infractorii minori provin din familii social vulnerabile, situaţia materială dificilă contribuind la sporirea delicvenţei juvenile. Retragerea părinţilor din rolurile tradiţionale de protecţie şi educare a copiilor în mediul familial este o altă cauză al sporirii procesului de încălcare a legii printre minori. Circa 98.912 copii sunt lăsaţi fără supraveghere, dintre care fără unul din părinţi sunt 71.096 copii, restul fără ambii părinţi.