Interpreta Mihaela Chisnencu din Chişinău a obţinut premiul I la ediţia a 28-a a Concursului Naţional „Stelele Cetăţii 2010”, care a avut loc la Deva, România. Trofeul competiţiei i-a revenit lui Alex Mica din Timişoara. Acum câteva zile Mihaela Chisnencu a împlinit 17 ani şi pentru prima dată a participat la un concurs de muzică uşoară pentru maturi. Pentru Trofeul „Stelele Cetăţii 2010” au concurat 14 interpreţi, în vârstă de 16-26 ani, care au acces în finala concursului după o preselecţie acerba. „Eu am fost cea mai tânără premiantă. Ceilalţi au peste 20 de ani. A fost greu şi pentru că a trebuit să interpretez două piese una după alta. Am avut emoţii, dar până la urmă am reuşit să le stăpânesc”, a declarat Mihaela Chisnencu pentru Info-Prim Neo. Mihaela a interpretat o piesă din repertoriul românesc „Recunosc că mi-a fost dor”, de Viorel Gavrilă şi Roxana Popescu, şi una din cel internaţional „Sweet people”, din repertoriul reprezentantei Ukrainei la Eurovision, Alyosha. În cadrul concursului au fost susţinute recitaluri de Ovidiu Comornic şi Angela Similea. Deţinători ai trofeului acestui concurs au fost la diferite ediţii Mihai Trăistariu, Cristina Bondoc, Cristina Vasiu şi alţii. Mihaela Chisnencu este acum elevă la Liceul Dinu Lipatti din Bucureşti, în clasa de canto clasic şi a mai câştigat anul acesta două premii III la concursurile „Contrapunct” şi „Fiero” din România. Actualmente lucrează la câteva piese noi, scrise de autori din Republica Moldova, pe care speră să le înregistreze în vacanţa de Crăciun, când se va întoarce la Chişinău.