Un nou post de salvatori şi pompieri a fost inaugurat la Cotiujenii Mari

Un post de salvatori şi pompieri a fost inaugurat în localitatea Cotiujenii Mari, raionul Şoldăneşti. Ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Liliana Puşcaşu, a declarat pentru Info-Prim Neo că vor fi angajate 8 persoane civile din localitate, care vor exercita funcţia de salvator şi pompier. Amplasarea postului este strategică, întrucât se va putea interveni în situaţii de urgenţă nu doar în Cotiujenii Mari, ci încă în trei localităţi, şi anume Dobruja, Pohoarna şi Rogojeni. Acţiunile de intervenţie vor cuprinde şi teritoriul Mănăstirii Cuşelauca, dar şi gara Cobâlnia. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale a detaşat o autospecială de intervenţie pentru incendii, care va completa baza tehnico-materială a postului. Acesta este al treilea post inaugurat, după altele două în satele Taraclia şi Săiţi, raionul Căuşeni.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.