Pe arena politică din Republica Moldova a apărut un nou partid de stânga. Este vorba despre Partidul Acțiunii Comune Congresul Civic, al cărei congres de constituire a avut loc duminică, 8 decembrie. Fondatorii noii formațiunii sunt foștii deputați ai Partidului Comuniștilor, Mark Tkaciuk și Iurie Muntean. În programul său politic, partidul își propune „schimbarea în mod rapid și radical a întregului sistem de relații publice, în care economia modernizată să fie pusă în serviciul dezvoltării umane continue”, transmite IPN.
Partidul nu are un președinte. În Comitetul executiv al partidului au fost desemnate 17 persoane, fiecare având în responsabilitate un anumit domeniu. Totodată, și în cadrul Consiliului Republican urmează să fie create grupuri specializate pe domenii, printre care – economie, drept, securitate, cultură etc. Potrivit formațiunii, „acțiunea colectivă direcționată este capabilă să exercite nu doar un control eficient civil asupra autorităților, dar și să realizeze schimbări în bine, fără a aștepta până la următoarele alegeri”.
Unul dintre membrii grupului de inițiativă, Mark Tkaciuk, a declarat în cadrul congresului că partidul vine cu un proiect de viziune pentru dezvoltarea țării și cu acțiuni concrete, care să fie supuse dezbaterilor publice. În acest sens, politicianul a făcut apel ca la aceste dezbateri să se alăture reprezentanții altor formațiuni, ai mediului academic, ai sectorului non-guvernamentale etc., iar ca urmare să aibă loc o implementare masivă a Planului de acțiuni „Moldova 20-25”. Potrivit lui Mark Tkaciuk, sarcina principală este stoparea exodului populației. „Politica acestui partid își are temelia în valori precum justiția socială, solidaritatea și umanismul, concepția științifică asupra lumii și analiza critică”.
Mark Tkaciuk a fost deputat în Parlament între 2001-2002 și 2009-2014. Este fost consilier prezidențial al ex=președintelui Vladimir Voronin. În anul 2014, a renunțat la mandatul de deputat și a fost exclus din PCRM. Atunci, dânsul spunea că se retrage definitiv din politică. Iurie Muntean este fost deputat în Parlament în perioada 2009-2014 și fost viceministru al economiei pe timpul mandatului de ministru al lui Igor Dodon. A fost exclus din PCRM în 2014, alături de Mark Tkaciuk și Grigore Petrenco.
Potrivit datelor Agenției Servicii Publice, în Republica Moldova sunt înregistrate 61 de partide politice.