Un nou departament de specialitate în cadrul PDM

Partidul Democrat anunţă despre constituirea unui  nou departament de specialitate, responsabil de elaborarea politicilor partidului în educaţie, cultură, tineret şi sport. Departamentul este coordonat de vicepreşedintele PDM, parlamentarul Oleg Ţulea, şi reuneşte experţi în domeniu de la Academia de Ştiinţe, profesori universitari, oameni de artă, reprezentanţi ai mediilor studenţeşti, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al PDM, vicepreşedintele formaţiunii, Oleg Ţulea, a menţionat că departamentul are drept scop elaborarea de studii, strategii şi programe privind evoluţia reformelor iniţiate în domeniul educaţiei. „Ne-am propus, în primul rând, să coagulăm în cadrul PDM o echipă de profesionişti care, prin iniţiative şi acţiuni, să contribuie la schimbarea reală a sistemului de învăţământ şi să vină cu propuneri în beneficiul tineretului”, a punctat democratul.

Şeful departamentului, Ion Guceac, secretarul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a adăugat că deja există mai multe propuneri şi iniţiative. „În primul rând, ne vom axa pe elaborarea unui document strategic privind modernizarea şi dezvoltarea sistemului educaţional din Moldova, agreat de către toţi participanţii la guvernare. Pentru a oferi o platformă nouă de dezbateri privind problemele învăţământului din Republica Moldova, intenţionăm să reînfiinţăm Asociaţia Profesorilor Democraţi”, a menţionat Ion Guceac.

Până acum au fost lansate 5 departamente de specialitate din 13 ale PDM, care au ca scop elaborarea politicilor pe domenii ale formaţiunii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.