Un nou contingent de pacificatori moldoveni este detașat în Kosovo

Un nou contingent de pacificatori moldoveni, al 15-lea la număr, este detașat în Kosovo. KFOR-15 este format din 41 de militari profesioniști, dintre care un ofițer de stat major, șapte geniști și un pluton de 33 de infanteriști, care vor executa misiuni de patrulare, de securitate și pază a obiectivelor militare. Militarii moldoveni vor face parte din Comandamentul Regional Vest și vor fi dislocați în baza militară italiană Camp Vilaggio din localitatea Pech, Kosovo, transmite IPN.

„Țara noastră este plenar angajată în procesele internaționale, în special ce ține de misiunile de menținere a păcii în sud-estul Europei. Sunt mândru de faptul că cel de-al 15-lea contingent KFOR vine să confirme pentru a 15-a oară că Republica Moldova nu este doar consumator de securitate, dar și generator, iar generatorii de securitate sunt chiar militarii”, a declarat premierul interimar, Aurel Ciocoi, în cadrul ceremoniei de detașare, organizate la Ministerul Apărării.

La rândul său, ambasadorul Italiei la Chișinău, Lorenzo Tomassoni, a menționat că Italia apreciază că Republica Moldova continuă să participe la această misiune ca partener operațional, contribuind la menținerea păcii și securității internaționale în Balcanii de Vest și, odată cu această, a stabilități în Europa.

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Dereck J. Hogan, a declarat că angajamentul continuu al Republicii Moldova în misiunea KFOR evidențiază capacitatea de creștere a Moldovei de a livra pacificatori instruiți la nivel înalt acolo unde este cea mai mare nevoie de ei. Acest lucru arată dorința de a crea parteneriate cu alte națiuni, pentru a face față provocărilor colective.

De asemenea, ministrul apărării în exercițiu, Victor Gaiciuc, a mulțumit Guvernului Italiei și celui al SUA, care au sprijinit contingentele Armatei Naționale la compartimentul instruire, detașare și asigurare logistică în teatrul de operații din Kosovo. „Republica Moldova va continua să-și îndeplinească angajamentele asumate la nivel internațional, printre care participarea în misiuni externe de menținere a păcii, ceea ce nu contravine statutului de neutralitate, stipulat în Constituție. Pentru realizarea acestui obiectiv vom pregăti trupele noastre, în conformitate cu standardele internațional”, a spus ministrul.

Mandatul contingentului KFOR-15 în Kosovo va dura șase luni.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.