Un nou Cod de procedură penală urmează să se aplice în regiunea transnistreană din a doua jumătate a anului

Un nou Cod de procedură penală ar urma să intre în vigoare în regiunea transnistreană a în a doua jumătate a anului 2025. Documentul, elaborat de structurile care controlează de facto regiunea, a fost deja adoptat în primă lectură. În pofida reformelor anunțate, situația din sistemul penitenciar transnistrean rămâne critică, notează apărătorii drepturilor omului: închisorile sunt supraaglomerate, condițiile de detenție nu corespund standardelor internaționale, iar sistemul judiciar este folosit pentru a exercita presiuni asupra persoanelor incomode, transmite IPN.

În data de 5 martie, organul legislativ al administrației separatiste a adoptat în primă lectură un proiect de nou Cod de procedură penală. Potrivit autorilor, noul document ar trebui să înlocuiască Codul de  procedură penală învechit, din 2002, care transpune în mare parte legislația sovietică din 1961. Proiectul a fost elaborat începând cu aprilie 2023 de un grup de lucru format din avocați, autorități executorii și funcționari. Reforma anunțată ar urmări umanizarea aplicării legii, simplificarea procedurilor de investigare, accelerarea procesării cazurilor penale și alinierea legislației locale la standardele Federației Ruse.

Proiectul prevede o serie de schimbări, inclusiv introducerea de noi măsuri preventive, cum ar fi arestul la domiciliu, extinderea drepturilor acuzatului și posibilitatea de a încheia un acord de cooperare înainte de proces.

Proiectul a fost transmis comisiei de profil pentru ajustări înainte de votul în a doua lectură. Conform procedurii, după adoptarea finală, documentul va intra în vigoare în trei luni. Dacă procesul nu va fi tergiversat, va intra în vigoare în a doua jumătate a anului 2025.

Deși proiectul prevede mecanisme juridice moderne, situația reală din sistemul judiciar și penitenciar transnistrean rămâne departe de standardele declarate. Potrivit unui raport Promo-LEX, rata de populare a penitenciarelor din regiune este de 391,67 de deținuți  la 100 de mii de locuitori, fiind de de 3,3 ori mai mare decât media europeană.

Prin comparație, pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova, acest indicator este de 235,01 deținuți la 100 de mii de persoane. În plus, proporția persoanelor aflate în arest preventiv în regiune este de 21,4% din numărul total de deținuți, cu 4,47% mai mare decât în restul țării (16,93%).

Condițiile de detenție rămân crude și inumane. Sunt deținute câte 8 persoane într-un spațiu de 10 metri pătrați, nu există sistem de ventilare, celulele nu sunt încălzite, apa este contaminată, iar condițiile insalubre duc la răspândirea infecțiilor. În medie, fiecărui deținut îi revine nu mai mult de 2 metri pătrați de spațiu, jumătate din norma recomandată de Consiliului Europei (4 metri pătrați). Fondurile pentru îngrijirea medicală se ridică la doar 11,74 dolari pe an pe deținut, de peste 12 ori mai puțin decât pe malul drept (148 de dolari).

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.