Un nou centru multifuncțional pentru mediul de afaceri a fost inaugurat astăzi, 1 martie, la Chișinău. Noul centru este o subdiviziune a Agenției Servicii Publice și va acorda sericii atât persoanelor juridice, cât și celor fizice, dar și autorităților publice, transmite IPN.
Directorul ASP, Vladislav Zara, a precizat că în noul centru vor fi prestate servicii de licențiere, de înregistrare a bunurilor imobile, lucrări cadastrale. Beneficiarii vor putea solicita înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali și alte servicii. În activitatea centrului vor fi aplicate principiile „ghișeu unic” și „open space”.
Vitalie Celac, șef de departament la ASP, a precizat că, la etajul I al noului centru multifuncțional, vor fi deservite persoanele în etate, cele cu dizabilități, părinții cu copii mici.
Deservirea solicitanților se va desfăşura de luni până vineri, în intervalul orelor 7.30–16.00. Programarea prealabilă poate fi efectuată prin intermediul paginii oficiale a Agenției Servicii Publice sau prin Call-centru, la numărul de telefon 14909.
Centrul multifuncțional nr.5 se află în centrul capitalei, pe str. Alexandru cel Bun, nr.56.