„Exemplele menționate pun în evidență cât de importantă a fost hotărârea Curții Constituționale, care a declarat neconstituțional acordul privind creditul rusesc de €200 milioane pentru Republica Moldova, care conținea referințe la datoriile agenților economici ”
---
În așteptarea gazoductului Ungheni-Chișinău
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, ne-a anunțat că: „Până la 1 august 2020 suntem gata să dăm în exploatare conducta Ungheni-Chișinău. La această etapă, prin gazoduct vor putea fi livrate 1,5 mln m3 de gaze pe zi, iar către 1 decembrie vom putea asigura transportarea a 2-3 mln m3 de gaze pe zi. După instalarea stației de comprimare și reglare de la Gherăești, către 1 ianuarie 2021 vom putea transporta în Republica Moldova 4 mln m3 de gaze pe zi”. E motiv de bucurie pentru cetățeni, după ce atâția ani am așteptat diversificarea importului de agenți energetici, în special a gazelor naturale. Știm, de exemplu, că lucrările pentru construcția gazoductului menționat urmau să înceapă încă în 2016, dar au început abia în 2019.
Un calcul elementar ne arată că în cele 5 luni rămase ale anului curent am putea importa prin gazoductul Ungheni-Chișinău peste 200 mln m3 de gaze, iar de la 1 ianuarie 2021 am putea importa anual peste 1.4 miliarde m3. Având în vedere că în ultimii ani Republica Moldova consumă anual aproximativ 1 mlrd m3 de gaze, vedem că numai prin conducta Ungheni-Chișinău am putea importa cu 40% mai multe gaze, decât consumă economia țării și cetățenii. Urmează încă să vedem cum vor funcționa reglementările și cum va decurge competiția dintre companiile furnizoare de gaze din România și Gazprom-ul rusesc. Cert este că lucrurile evoluează în direcția bună.
De fapt, suntem deprinși că veștile bune ne sunt servite în ajunul alegerile, când politicienii, de obicei, fac declarații optimiste. Într-adevăr, în ultimii ani, veștile bune referitoare la domeniul energetic au curs gârlă. Acum 2 ani, în ajunul campaniei electorale parlamentare, șeful de atunci al legislativului, Andrian Candu, anunța că odată cu începerea construcției gazoductului Ungheni-Chișinău este pregătită pentru implementare și interconexiunea electrică cu UE, inclusiv cu România. Era vorba despre contractarea împrumuturilor și grant-urilor în sumă de €250 milioane în scopul realizării interconexiunii, care peste 2 ani, în 2022, ar trebui să fie la prima fază a implementării.
Iar pe frontul energetic de Est…
Din cele spuse mai sus s-ar părea că încet, dar sigur, iată-iată, ajungem în pragul independenței energetice. Totuși, în acest context, ne parvin și informații după citirea cărora bucuria ne trece în scârbă. Pe 26 iulie 2020, ex-deputatul Alexandr Petkov, acționar minoritar al Societății pe acțiuni (SA) „Moldovagaz", a publicat un material despre adunarea generală a întreprinderii, la care a participat. Potrivit ex-deputatului, problemele de pe ordinea de zi s-au referit la aprobarea tranzacțiilor pentru furnizarea gazelor naturale Republicii Moldova, în baza contractului №1 ГМ-07-1, semnat la 29 decembrie 2006 și valabil până la 31 decembrie 2020. Potrivit, documentului, în 2020 gigantul rus Gazprom livrează 3.16 miliarde m3 de gaze naturale, Moldovagaz obligându-se să primească marfa și să achite prețul acesteia în conformitate cu prevederile contractului. De asemenea, documentul prevede că Moldovagaz va asigura tranzitarea pe teritoriul țări a 0.78 mln m3 de gaze.
Ex-deputatul Petkov consideră că în procesul adoptării deciziilor a fost încălcată legislația Republicii Moldova, aducându-se prejudicii grave statului și cetățenilor. Argumentarea sa pornește de la însăși structura de proprietate a SA Moldovagaz, în care: 50% din acțiuni sunt deținute de Gazprom; 35,33% – de Guvernul Republicii Moldovei, reprezentat de Agenția Proprietății Publice; 13,44% – de Transnistria prin întreprinderea Tiraspoltransgaz, reprezentată de Comitetul de Management al Proprietății, și 1,23% – de acționari privați. În aceste circumstanțe, este pus în evidență un șir de date din documentele aprobate formal la adunarea generală, dar adoptate, de fapt, încă la 31 decembrie 2019:
- suma totală a datoriei Transnistriei pentru consumul gazelor naturale se cifrează la aproximativ $6.82 miliarde, datoria revenindu-i formal SA Moldovagaz, care încheie contractele cu Gazprom;
- Transnistria, începând cu anul 2005, și-a anunțat retragerea din societatea pe acțiuni, transferând cota sa către Gazprom-ului pentru administrare fiduciară;
- Transnistria, potrivit raportului de activitate a SA Moldovagaz pentru 2019, a refuzat să achite prețul gazelor furnizat regiunii - 1.8 miliarde m3, transferând către furnizor doar $14,3 milioane, (câte $7.8 pentru 1000 m3), în loc să achite suma totală $412 milioane;
- Guvernul Republicii Moldova a aprobat prețul de $173.4 per 1000 m3 pentru livrările gaze naturale în 2020, Transnistria neavând capacitatea să achite acest preț la fel ca anul trecut și cei precedenți, astfel consumul regiunii din stânga Nistrului urmând să cadă pe umerii consumatorilor din dreapta Nistrului;
- prețul stabilit pentru livrările Gazprom către Moldovagaz este de câteva ori mai mare decât prețurile livrărilor pe piața europeană, și cu 70% mai mari decât au promis autoritățile moldovene.
Pentru a clarifica lucrurile, reprezentanții Moldovagaz au intervenit cu explicații, afirmând că: „din cauză că Tiraspoltransgaz nu achită pentru gazele consumate, Moldovagaz s-a adresat instanțelor judecătorești pentru a recupera datoriile. Actualmente, Moldovagaz deține 6 hotărâri judecătorești care au intrat în vigoare, urmând ca prin intermediul executorilor judecătorești să fie încasate datoriile pentru gaze în valoare totală de 5,5 miliarde de dolari de la Tiraspoltransgaz în favoarea Moldovagaz”. Adică, Transnistria consumă gaze, Gazprom-ul îi administrează cota, iar datoria este transferată către Moldovagaz, care trebuie să achite consumul Transnistriei către Gazprom. De asemenea, este interesant de clarificat care judecătorii au adoptat deciziile și care executori judecătorești le vor traduce în viață.
Concluzii
Din cele expuse mai sus este evident că Republica Moldova trebuie să întreprindă toate eforturile pentru a soluționa cât mai rapid problema importului gazelor naturale din România. Același lucru se referă și la interconectarea la rețelele de energie electrică.
După expirarea contractului cu Gazprom, semnarea unui contract nou cu această întreprindere ar trebuie să includă și referințe clare, fără echivocuri, la modalitatea de achitare de către Transnistria a datoriilor pentru gazele consumate.
Exemplele menționate pun în evidență cât de importantă a fost hotărârea Curții Constituționale, care a declarat neconstituțional acordul privind creditul rusesc de €200 milioane pentru Republica Moldova, care conținea referințe la datoriile agenților economici.
Victor Pelin pentru IPN
Victor Pelin
Vezi și:
- Candidatul unic, oleacă independent… Op-Ed de Victor Pelin
- Perspectivele bătăliei blocului Pobeda. Op-Ed de Victor Pelin
- Desfășurarea recensământului 2024. Op-Ed de Victor Pelin
- Sindromul amneziei prezidențiale. Op-Ed de Victor Pelin
- Impactul stabilirii datei alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional. Op-Ed de Victor Pelin
- Gorilele comuno-socialiste împotriva Victoriei. Op-Ed de Victor Pelin
- Cea de a patra încercare de revenire în politică a ex-premierului Vasile Tarlev. Op-Ed de Victor Pelin
- Ziua victoriei asupra fascismului pe fundalul reanimării acestuia. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre referendumul constituțional. Op-Ed de Victor Pelin
- Manipulare prin omisiune și mutarea accentelor. Op-Ed de Victor Pelin
- Gânduri despre aniversarea a 15-a a evenimentelor din 7-8 aprilie 2009... Op-Ed de Victor Pelin
- Inflație de referendumuri. Op-Ed de Victor Pelin
- Gânduri generate de actul terorist de la Moscova. Op-Ed de Victor Pelin
- Intriga alegerilor prezidențiale din Rusia. Op-Ed de Victor Pelin
- Guțul a eclipsat-o pe Vlah? Op-Ed de Victor Pelin
- De ce platforma Irinei Vlah riscă să nu se bucure de susținere? Op-Ed de Victor Pelin
- Miza alegerilor prezidențiale. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul coloanei a V-a și reacția societății. Op-Ed de Victor Pelin
- Consecințele conferinței de la Yalta: eliberatori vs. ocupanți. Op-Ed de Victor Pelin
- Mostră de plagiat și manipulare prin omisiune. Op-Ed de Victor Pelin
- Cine totuși a câștigat alegerile? Op-Ed de Victor Pelin
- Despre autorul transformării utopiei în antiutopie. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre antisemitismul de stat... Op-Ed de Victor Pelin
- Despre miracole și sărbătorile de iarnă... Op-Ed de Victor Pelin
- Cel mai îndelungat război al imperialismului sovietic. Op-Ed de Victor Pelin
- Originea cultului denunțurilor și turnătorilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Basmul taurului alb nu e cel mai plictisitor... Op-Ed de Victor Pelin
- Alegerea basarabenilor... Op-Ed de Victor Pelin
- Reanimarea reflexelor propagandistice. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre date memorabile și promisiuni neonorate... Op-Ed de Victor Pelin
- Pierderea și reafirmarea identității... Op-Ed de Victor Pelin
- În pragul veșniciei... Op-Ed de Victor Pelin
- Interpretarea sondajelor de către politicieni. Op-Ed de Victor Pelin
- Glorificarea victoriei sovieto-naziste. Op-Ed de Victor Pelin
- Alegerea impusă de două evenimente simbolice. Op-Ed de Victor Pelin
- Mulți chemați puțini aleși... Op-Ed de Victor Pelin
- Amenințări și intimidări de Ziua Independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Imposibilitatea comunismului cu față umană. Op-Ed de Victor Pelin
- Cea de a doua încercarea de a intra în același râu. Op-Ed de Victor Pelin
- Criza găgăuză – revelator al decăderii morale. Op-Ed de Victor Pelin
- Inaugurarea guvernatoarei Plaiului de vis... Op-Ed de Victor Pelin
- Cartagina trebuie distrusă! Op-Ed de Victor Pelin
- Asul de ghindă și resuscitarea poveștii de succes. Op-Ed de Victor Pelin
- Forțarea ușilor deschise... Op-Ed de Victor Pelin
- Operațiunea militară specială civilă. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea hotărârii Curții Constituționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Preludiu electoral... Op-Ed de Victor Pelin
- Plaiul de vis al aventurierilor politici... Op-Ed de Victor Pelin
- Cui pe cui se scoate? Op-Ed de Victor Pelin
- Ultima ratio. Op-Ed de Victor Pelin
- Iarmarocul generozității comuno-socialiste. Op-Ed de Victor Pelin
- Fără MIR, pentru pace între națiuni, împotriva agresiunii... Op-Ed de Victor Pelin
- Tăcerea nuntașilor și decepția victimei lui Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Ecoul evenimentelor din 7 aprilie… Op-Ed de Victor Pelin
- Retorica justificatoare pentru o eventuală agresiune rusească. Op-Ed de Victor Pelin
- Capacitățile exagerate ale Maiei Sandu...Op-Ed de Victor Pelin
- Premonițiile lui Igor Dodon și efectele acestora. Op-Ed de Victor Pelin
- Comuniștii cheamă la teroare? Op-Ed de Victor Pelin
- Cât vom mai rămâne în mrejele falsurilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Acțiunile subversive – Rusia recidivează? Op-Ed de Victor Pelin
- Criticii guvernului Gavrilița... Op-Ed de Victor Pelin
- Apostolii războiului. Op-Ed de Victor Pelin
- A venit vremea Natașelor? Op-Ed de Victor Pelin
- Valorile tradiționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Lebăda neagră – ultima speranță... Op-Ed de Victor Pelin
- Regimul putinist declarat terorist. Op-Ed de Victor Pelin
- Scrisorile pierdute. Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa europeană a primarului Ion Ceban. Op-Ed de Victor Pelin
- Când se rânjesc dulăii, latră și cățeii... Op-Ed de Victor Pelin
- Potențialul devastator al ideilor puternice putiniste. Op-Ed de Victor Pelin
- Racul, broasca și o știucă... Op-Ed de Victor Pelin
- Europenizarea Găgăuziei. Op-Ed de Victor Pelin
- Cooperarea cu NATO și completarea strategiei 3C. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre beneficiile ocupației... Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa geopolitică – miza opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- Gaura de vierme și sfârșitul geopoliticii moldovenești... Op-Ed de Victor Pelin
- Semi-adevărurile mai periculoase decât minciunile... Op-Ed de Victor Pelin
- Strategia 3D – Disperare, Demagogie, Deja-vu. Op-Ed de Victor Pelin
- Natalia bate câmpii, bate tare cu măciuca-n Casa Mare. Op-Ed de Victor Pelin
- Guvernarea slabă contestată de opoziția discreditată și derutată. Op-Ed de Victor Pelin
- Sfârșitul tranziției post-sovietice. Op-Ed de Victor Pelin
- Atavismul mizantrop. Op-Ed de Victor Pelin
- Mai! Muncă! Pace? Op-Ed de Victor Pelin
- Febra primăverii și opiul pentru popor. Op-Ed de Victor Pelin
- La ce servesc sondajele de opinie? Op-Ed de Victor Pelin
- Războiul hibrid al guvernării și opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- Invitație la agresiune... Op-Ed deVictor Pelin
- Maia Sandu și PAS – beneficiari ai operațiunii speciale... Op-Ed de Victor Pelin
- Kaa și maimuțele hipnotizate. Op-Ed de Victor Pelin
- Primăvară rusească sau arabă? Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia edifică noua ordine mondială...Op-Ed de Victor Pelin
- Crocodilul nu dă înapoi... Op-Ed de Victor Pelin
- Butoiul cu pulbere. Op-Ed de Victor Pelin
- Lumea multipolară după 15 ani de pretenții... Op-Ed de Victor Pelin
- Place sau nu place, țara se va reface...(Нравится, не нравится — а страна оправится). Op-Ed de Victor Pelin
- Socialiștii rătăciți în trei pini. Op-Ed de Victor Pelin
- Ce i se permite lui Jupiter nu i se permite ... Op-Ed de VictorPelin
- Între ciocan și nicovală. Op-Ed de Victor Pelin
- Anul 2022 – an al crizelor geopolitice. Op-Ed de Victor Pelin
- „Congresul învingătorilor” sau Paralele între Igor Dodon și Mahatma Gandhi. Op-Ed de Victor Pelin
- Taina învăluită de mister... Op-Ed de Victor Pelin
- Revolta nuntașilor lui Ilan Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Sistemul de pensii și speculațiile politicienilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Ce e rău și ce e bine... Op-Ed de Victor Pelin
- Cum să combatem ura și prostia? Op-Ed de Victor Pelin
- Un an de președinție al Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Gerontocrația în acțiune. Op-Ed de Victor Pelin
- Nu dăm țara străinilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Primul test electoral pentru noua guvernare. Op-Ed de Victor Pelin
- Năstase, Filip, Dodon... Op-Ed de Victor Pelin
- Cazurile Stoianoglo și Gațcan. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoșarii galbeni și brun-roșcații. Op-Ed de Victor Pelin
- Farmecul votului electronic. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova, moldoveni, moldovenesc? Op-Ed de Victor Pelin
- Lustrația. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea vremurilor bune... Op-Ed de Victor Pelin
- Într-un pas în politica externă... Op-Ed de Victor Pelin
- Graba – mama eșecului. Op-Ed de Victor Pelin
- Graba și grebla. Op-Ed de Victor Pelin
- Puterea și opoziția... Op-Ed de Victor Pelin
- Votul transnistrenilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Confuzii electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul dispariției Moldovei. Op-Ed de Victor Pelin
- Lipsa de discernământ. Op-Ed de Victor Pelin
- Reflecții futuriste. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoși electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Panegiricul lui Voronin. Op-Ed de Victor Pelin
- Geopolitica speculativă. Op-Ed de Victor Pelin
- Virajurile giruetelor politice. Op-Ed de Victor Pelin
- Asimilatorii și contestatarii moștenirii lui Plahotniuc. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova are viitor? Op-Ed de Victor Pelin
- Amnezia comuniștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Cine dezbină societatea? Op-Ed de Victor Pelin
- Despre blocurile electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul comun al partidelor de stânga... Op-Ed de Victor Pelin
- Despre aberații constituționale. Op-Ed de Victor Pelin
- Uzurparea puterii uzurpate… Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul războiului regional... Op-Ed de Victor Pelin
- Debusolarea socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Competiția lui Igor Dodon vs. Maia Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Enigma evenimentelor din 7 aprilie 2009. Op-Ed de Victor Pelin
- Zinaida Greceanîi „cu jalba în proțap” la Consiliul Europei. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și jocurile politice. Op-Ed de Victor Pelin
- De ce Maia Sandu e mai periculoasă decât Vlad Plahotniuc? Op-Ed de Victor Pelin
- Memoria instituțională a Președinției Republicii Moldova. Op-Ed de Victor Pelin
- Coaliția tupeiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Pașii spre Unire... Op-Ed de Victor Pelin
- Decretul buclucaș. Op-Ed de Victor Pelin
- Succesul eșecului... Op-Ed de Victor Pelin
- Balanța realizărilor președinților aleși prin vot general... Op-Ed de Victor Pelin
- Biserica Ortodoxă în pericol... Op-Ed de Victor Pelin
- PSRM, QUO VADIS? Op-Ed de Victor Pelin
- Confruntarea Mentorului cu Testorul. Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia confirmă calitatea înaltă a vinului moldovenesc. Op-Ed de Victor Pelin
- Catastiful Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Taburetka Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Întârzierea acțiunilor Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Rătăcirile și declinul socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Inevitabilitatea alegerilor anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Bumerangul. Op-Ed de Victor Pelin
- La Moscova, după directive... Op-Ed de Victor Pelin
- Moștenirea nefastă. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul oportunismul lui Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Pregătiri pentru alegerile anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Prestația electorală a unioniștilor Op-Ed de Victor Pelin
- Grimasele neo-păgânismului. Op-Ed de Victor Pelin
- Dilema socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Din înfrângere spre înfrângere până la victorie... Op-Ed de Victor Pelin
- Consensul național și dezbinarea societății. Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul imperialist vs. ONG-uri. Op-Ed de Victor Pelin
- Păgânismul vs. valorile creștine. Op-Ed de Victor Pelin
- Renato Usatîi vs. Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Ana Guțu și cânii de pază. Op-Ed de Victor Pelin
- Splendoare și mizeria... propagandiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre lachei și fii de cățea. Op-Ed de Victor Pelin
- Candidați bifurcați. Op-Ed de Victor Pelin
- Discrepanța dintre vorbe și fapte. Op-Ed de Victor Pelin
- Coincidență? Nu cred! Op-Ed de Victor Pelin
- Fauna politică moldovenească, Op-Ed de Victor Pelin
- De departe trandafir, de aproape borș cu știr, Op-Ed de Victor Pelin
- „Cadoul poporului rus”, Op-Ed de Victor Pelin
- Ziua independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Comemorarea victimelor regimurilor totalitare. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și chip-izarea moldovenilor. Pamflet de Victor Pelin
- Politica externă echilibrată. Op-Ed de Victor Pelin
- Soluția: Anularea alegerilor prezidențiale! Op-Ed de Victor Pelin
- Paiul din ochiul Maiei… Op-Ed de Victor Pelin
- Renato Usatîi – Furgal-ul președintelui Dodon, Op-Ed
- Așteptându-l pe... Patriarhul Kirill, Op-Ed
- Schimbarea orientării președintelui Dodon, Op-Ed
- Unde-s banii, Ștefănică? Op-Ed