Un nou acord memorandum cu Fondul Monetar Internaţional ar putea fi semnat doar după confirmarea de către Parlament a noii conduceri la Banca Naţională a Moldovei. Anunţul a fost făcut la un briefing de presă de către premierul Valeriu Streleţ, care a discutat astăzi, 24 septembrie, cu membrii delegaţiei FMI, transmite IPN.
„Până pe data de 21 septembrie, conform informărilor pe care le-am avut ca prim-ministru şi discuţiilor cu reprezentantul FMI la Chişinău, misiunea a avut mandatul de a veni în Republica Moldova pentru a discuta, a negocia şi a semna un acord memorandum cu Republica Moldova şi Programul de ţară privind politicile economice şi financiare. Urmare a anunţării demisiei de către guvernatorul Drăguţanu, acest mandat a fost retras”, a declarat Valeriu Streleţ.
Premierul a menţionat că în condiţiile actuale, misiunea urmează să activeze în perspectiva apropiată în 2 paşi. Primul pas vizează evaluarea politicilor curente ale Guvernului şi ale BNM pe domeniile vitale pentru dezvoltare şi politicile pentru termen scurt şi mediu. Pasul doi ţine de perspectiva semnării unui acord memorandum după confirmarea de către Parlament a noii conduceri a BNM.
Streleţ a reconfirmat interesul Republicii Moldova pentru semnarea unui memorandum cu privire la politicile economice şi financiare cu FMI, precizând că acest lucru este vital pentru dezvoltarea Republicii Moldova, inclusiv prin prisma relaţiilor cu alţi parteneri de dezvoltare.
Echipa de experţi FMI, condusă de Ivanna Vladkova-Hollar, se află în vizită de lucru la Chişinău în perioada 22 septembrie – 6 octombrie, în contextul pregătirilor pentru consultările periodice pentru anul 2015, precum şi pentru a iniţia discuţiile cu privire la politicile care ar putea sta la baza unui program susţinut de FMI.