Un grav accident de circulaţie s-a petrecut, în jurul orei 14.00, la intersecţia străzilor Sfatul Ţării cu Kogălniceanu, cauzând traumatizarea a două persoane. Un automobil Mercedes a lovit în plin un troleibuz, care a fost aruncat pe trotuar şi a doborât un copac, transmite Info-Prim Neo. Şoferul troleibuzului de pe ruta 3, Oleg Maidan, a declarat pentru agenţie că se deplasa regulamentar pe str. Kogălniceanu, având cu cel mult 30 km/oră, când a văzut că de sus venea în viteză, fără a se asigura pe dreapta, un Mercedes. Şoferul troleibuzului susţine că a claxonat pentru a atrage atenţia şoferului autoturismului, însă acesta a accelerat, lovind în plin troleibuzul. În urma loviturii puternice, troleibuzul a fost proiectat pe trotuar, exact într-un copac, care s-a rupt. Conform medicilor de pe ambulanţă, prima investigaţie a demonstrat că bărbatul de pe autoturism a suferit traumă a capului şi comoţie cerebrală. O altă victimă a acestui accident este o femeie de vârsta a treia, aflată la momentul coliziunii, în partea din faţă a troleibuzului, aceasta acuzând dureri ale şoldului. Pacienţii au fost transportaţi la spital. Ambele unităţi de transport au fost avariate, mai gravă situaţia fiind a automobilului. Potrivit unor statistici, numai în ultimele luni în locul respectiv s-au produs cel puţin 10 accidente, intersecţia nefiind reglementată de nici un semafor.