Un moldovean a fost reţinut la Moscova cu 45 de kilograme de haşiş

Un bărbat de 27 de ani, originar din raionul Străşeni, a fost reţinut la Moscova, fiind suspectat că ar face parte dintr-o grupare specializată în transportarea şi comercializarea haşişului, având rolul de transportator. În automobilul suspectului, oamenii legii au depistat 45 de kilograme de haşiş.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei, suspectul a fost urmărit timp de câteva luni de către forţele de ordine din Republica Moldova, care şi-au informat colegii din Federaţia Rusă despre caz şi, după ce bărbatul a intrat pe teritoriul Rusiei, a fost reţinut de către forţele de acolo. Drogurile erau aduse din Spania.

Ofiţerul de presă al Inspectoratului Naţional de Investigaţii, Natalia Golovco, a declarat pentru IPN că acest caz nu are legătură cu cel anterior, când a fost anunţată o captură record de 100 de kilograme de haşiş din Spania şi reţinerea a 5 persoane suspectate de punerea în circulaţie ilegală a substanţelor narcotice în proporţii deosebit de mari.

Şefa Serviciului de presă al Procuraturii Generale, Maria Vieru, a declarat că în cazul capturii record de haşiş, dosarul se află la etapa de finalizare a urmăririi penale şi în curând persoanele reţinute urmează a fi diferite justiţiei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.