Un minor de 15 ani a înjunghiat trei bărbaţi într-un apartament la Botanica

Crimă în sectorul Botanica al capitalei. Un minor de 15 ani este suspectat că a înjunghiat trei bărbaţi întru-un apartament, unul dintre care a murit. Minorul a încercat să fugă de la faţa locului, dar şi-a pierdut cunoştinţa la ieşirea din bloc, unde a şi fost depistat de către organele de poliţie, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne, crima a fost comisă pe strada Teilor. Grupul operativ care s-a deplasat la faţa locului a depistat în apartament un cadavru şi două persoane grav rănite. Minorul de 15 ani, suspectat de crimă, zăcea sub balconul etajului unu al blocului respectiv. După ce i-a fost acordat primul ajutor, acesta a fost transport la spital. Bărbatul omorât avea 38 de ani şi era originar din capitală. Alţi doi chişinăuieni, de 36 şi, respectiv, 49 de ani, aveau răni de un cuţit şi au fost duşi de urgenţă la spital. Potrivit cercetărilor preliminare, bărbaţii au fost răniţi cu unul şi acelaşi cuţit. Până la incident, toţi patru au consumat băuturi alcoolice. Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală pentru omor intenţionat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.