Un minor a ajuns la spital fiind violat de doi inşi

Un minor a ajuns la spital fiind violat de doi inşi, unul dintre care era chiar o rudă a băiatului. Potrivit medicului coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Anatol Proca, violul s-a petrecut, joi, la ora 10.00, în comuna Truşeni. Băiatul, de 17 ani, a fost internat cu comoţie cerebrală şi multiple contuzii ale corpului. Cazul este cercetat de poliţia din sectorul Buiucani al capitalei. Un alt viol, al unei minore, de 15 ani, s-a produs după miezul nopţii, pe strada Florilor. Fata, care a solicitat ajutorul medicilor, a declarat că nu cunoaşte persoana care a violat-o în plină stradă. Cu traume asociate, comoţie cerebrală şi plăgi s-a ales un copil, de 4 ani. Fetiţa a fost lovită de un biciclist pe drumul Viilor. Copilul a fost internat la spitalul “Valentin Ignatenco”. Un minor, de 14 ani, a fost spitalizat în dimineaţa curentă după ce a intrat cu un automobil BMW în gardul Primăriei din comuna Truşeni. Automobilul a fost deteriorat considerabil, iar minorul a fost spitalizat cu comoţie cerebrală, plăgi multiple tăiate ale membrelor şi corpului. Poliţia din sectorul Buiucani urmează să stabilească dacă automobilul BMW cu numerele 007 aparţine tatălui băiatului sau a fost furat. În ziua precedentă, Serviciul Salvării din capitală a înregistrat 635 de apeluri, inclusiv 53 cazuri de viroze acute, 72 cazuri de traumatism, 5 ictusuri cerebrale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.