Un minor a ajuns la spital cu arsuri grave după ce s-a electrocutat

Un minor a ajuns la spital cu arsuri grave după ce s-a electrocutat atingând un fir electric aflat sub tensiune. Medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Silvia Babără, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că băiatul, de 16 ani, se afla pe câmpul situat între satele Maximovca şi Dolinnoe din preajma capitalei. El a ridicat un fir electric care se afla la sol şi a fost electrocutat. La spital el a ajuns cu arsuri de gradul 3-4 ale degetelor mâinii şi piciorului drept. Cu intoxicaţie provocată de gaze de ardere a fost internat la spitalul „Sfânta Treime” un tânăr, de 20 de ani. Incidentul s-a produs în jurul orei 17.00 într-o casă de pe str. Petricani. Fumul şi gazele de ardere au fost emanate din salteaua pe care dormea tânărul şi au fost provocate de o ţigară nestinsă. O minoră, de 16 ani, o tânără, de 19 ani, şi un bărbat, de 42 de ani, au încercat să se sinucidă prin metode caracteristice genului. Fetele au băut pastile, iar bărbatul şi-a tăiat venele antebraţului. Toţi trei au ajuns la spital. În dimineaţa curentă, la 6.30 a fost găsită strangulată o femeie, de 39 de ani, domiciliată pe str.Alecu Russo. Ea a fost găsită de soţul ei care s-a trezit la acea oră. Cazul este investigat de poliţie. Tot astăzi, în jurul orei 7.30 pe str.Pajurei a fost găsit mort un bărbat cu identitatea necunoscută, de aproximativ 40 de ani. Două persoane au suferit traumatisme în accidente de circulaţie petrecute în ajun. Inmpactul între un automobil VAZ şi un Volvo, produs pe str. Cucorilor a cauzat traumatizarea unei pasagere, de 20 de ani, din VAZ. Tânăra, însărcinată de 19-20 de săptămâni, a suferit comoţie cerebrală, contuzia coloanei vertebrale şi are eminenţă de avort. Aproape de ora 21.00, pe str.Aeroportului a fost izbit de un automobil Honda un tânăr, de 27 de ani, aflat în stare de ebrietate. Tânărul a suferit comoţie cerebrală, fractura oaselor gambei stângi şi contuzia cutiei toracică. În ultimele 24 de ore, Serviciul de Urgenţă a înregistrat 735 de apeluri, inclusiv la 58 cazuri de traumatism, 5 ictusuri cerebrale şi 26 cazuri de oreion.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.