Directorul Direcţiei generale locativ-comunală şi amenajare, Mihai Solcan, directorul interimar al Asociaţiei de gospodărire a spaţiilor verzi, Eliferie Haruţa şi directorul Regiei „Autosalubritate” Tudor Maniv au efectuat recent o vizită de documentare în oraşul Moscova, unde au avut mai multe întrevederi cu specialişti din domeniul gestionării fondului locativ, a drumurilor şi podurilor, amenajării spaţiilor verzi, şi au vizitat o uzină de prelucrare a deşeurilor menajere. Grupul de lucru de la Primăria Chişinău a vizitat unul dintre cele 125 de Centre Unice de Informare din Moscova, unde au luat cunoştinţă de modul lor de funcţionare. Totodată, delegaţia moldovenească s-a întreţinut cu reprezentanţii Centrului pentru susţinerea fuzionării locatarilor de locuinţe private de pe lângă Prefectura Districtului Administrativ-Central al Moscovei. Mihai Solcan a declarat joi, 17 mai, în cadrul unei conferinţe de presă că municipalitatea va prelua modele eficiente de gestionare şi întreţinere a fondului locativ. În acest sens, Direcţia elaborează un program de acţiuni de reanimare a fondului locativ şi costurile necesare, care urmează să fie prezentat viitorului Consiliu Municipal. Programul, potrivit lui Solcan, prevede transformarea întreprinderilor municipale de gestionare a fondului locativ în asociaţii de condominiu şi stipulează politica tarifară. La rândul său, Eliferie Haruţa a spus că a rămas impresionat de modul în care sînt amenajate şi îngrijite spaţiile verzi. Municipalitatea din Moscova are în gestiune 5 pepiniere şi sere cu o suprafaţă de 20 de hectare. Timp de un an, numai într-un sector al Moscovei sînt sădite 60 de milioane de flori, a spus Haruţă. „Am căutat toată Moscova să văd un om cu coasa, precum sunt lucrate spaţiile verzi în Chişinău, şi nu am găsit niciunul”, a declarat Haruţă. Spre deosebire de Chişinău, în Moscova toate aceste lucrări sunt mecanizate. Doar într-un sector al capitalei ruse, 10 mii de lucrători au grijă de 3-5 mii de hectare de spaţii verzi. Pentru comparaţie, în Chişinău un număr de 400 de lucrători amenajează cele 3,6 mii de hectare de spaţii verzi. Potrivit aceloraşi surse, anual în Moscova se plantează circa 17 mil. de lalele şi câteva milioane de alte specii de flori. Potrivit lui Haruţa, experienţa respectivă va fi extrem de utilă autorităţilor Chişinăului, care intenţionează să planteze în următorii 2 ani circa 1 milion de trandafiri. O delegaţie din Moscova urmează să sosească la Chişinău în această vară. Pe lângă acordurile privind preluarea unor experienţe concrete, cele două părţi vor semna şi acorduri în domeniile cultural şi comercial.