Un microbuz cu moldoveni, implicat într-un accident cu răniţi în România

Zece persoane care se aflau în două microbuze, unul dintre care cu pasageri din Republica Moldova, au fost implicate joi, 23 iunie, într-un accident rutier petrecut pe DN 17 Bistriţa – Cluj din România. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud a declarat cod roşu de intervenţie, scrie Mediafax în pagina electronică, citată de IPN.

Accidentul s-a petrecut într-o curbă, în localitatea Şintereag. Cele două microbuze, dintre care unul de marfă şi unul de pasageri, în care se aflau zece persoane, s-au ciocnit frontal.

„ISU Bistriţa a instituit cod roşu de intervenţie. Salvatorii au găsit la faţa locului 10 victime, dintre care două încarcerate. Este vorba despre conducătorii auto din cele două microbuze. Aceştia au fost extraşi din microbuze de către pompierii militari în aproximativ 25 de minute. Toate cele 10 victime au fost evaluate din punct de vedere medical, trei au ajuns la spital, două la Bistriţa şi una la Beclean, iar restul şapte, după ce au fost evaluate, au refuzat transportul la spital”, a declarat, Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa-Năsăud.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa precizează într-un comunicat de presă că la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului au fost aduşi doi pacienţi, victime ale accidentului rutier care a avut loc în localitatea Şintereag. După investigaţii, ambii pacienţii au fost diagnosticaţi cu multiple contuzii.

Microbuzul cu pasageri venea din Republica Moldova şi se îndrepta spre Paris, şoferul microbuzului de marfă spunând că el circula regulamentar şi a fost lovit în plin de celălalt microbuz. După accident, cinci dintre pasagerii care mergeau spre Paris şi-au continuat drumul cu un autocar.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.