Un mediator din partea UE urmează să ajute la crearea coaliţiei de guvernare

Un fost oficial din Uniunea Europeană urmează să fie mediator între partidele care vor discuta crearea majorităţii parlamentare pentru învestirea noului executiv. Acum se discută candidaturile celor care pot fi mediator, iar persoana aleasă urmează să vină la Chişinău săptămâna viitoare. Declaraţii în acest sens a făcut ex-premierul Valeriu Streleţ, actual liderul interimar al Partidului Liberal Democrat, în cadrul clubului de presă „Rezonanţa socială”, transmite IPN.

Valeriu Streleţ a comunicat că s-a aflat într-o vizită la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu conducerea Partidului Popular European şi cu oficiali UE. Potrivit politicianului, nimeni din afară nu face presiuni asupra PLDM şi nu-i dictează să facă sau să nu facă alianţe cu cineva anume.

Acum urmează ca Partidul Democrat să dea un răspuns legat de revendicările PLDM şi să se aşeze la masa de discuţii. Fostul premier a subliniat că PLDM nu va mai accepta ca situaţia să rămână la fel ca şi până acum, accentuând că, dacă sistemul actual va fi conservat, situaţia din ţară se va înrăutăţi. Astfel, PLDM insistă ca în cadrul negocierilor de formare a coaliţiei de guvernare să se stabilească un termen clar de acordare a independenţei pentru o serie de instituţii de stat, pe numirea unui premier apolitic şi pe demisia preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu.

Valeriu Streleţ spune că există deja câţiva candidaţi apolitici la funcţia de premier şi depinde de preşedinte pe care îl va alege, iar dacă PDM va accepta cerinţele liberal-democraţilor, deja către sfârşitul săptămânii viitoare se poate de propus candidaţii. Doar că PLDM trebuie să aibă siguranţa că viitorul premier va avea mâinile dezlegate.

Cât ţine de demisia preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, liderul interimar al PLDM a spus că liberal-democraţii nu vor acţiona ca şi deputaţii din PDM şi nu vor vota „cu cine pică” pentru a oţine demisia lui Candu şi dividende politice de moment. Valeriu Streleţ a adăugat că se aşteaptă ca Andrian Candu să demisioneze din iniţiativă proprie mai ales că acesta a declarat că nu se va ţine de funcţie şi că o poate face, dacă acesta este interesul ţării. Ex-premierul a menţionat că nu putem crede că fostul prim-vicepreşedinte al Partidului Demcorat, Vlad Plahotniuc, s-a retras din politic cât timp o rudă apropiată a sa (potrivit unor date, Candu este finul lui Plahotniuc n.r.) se află într-o funcţie atât de înaltă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.