Potrivit anchetei RISE Moldova „Transnistrizarea justiției”, polițiștii și procurorii moldoveni, care investighează crimele regimului transnistrean, devin adesea dependenți de autoritățile de facto transnistrene, deoarece lucrează sau locuiesc în locuri controlate de administrația de la Tiraspol, transmite IPN.
„Nouă din 10 dosare penale intentate în Moldova pe faptele de răpire sau închisoare ilegală în Transnistria nu ajung în instanță. Incapacitatea autorităților de pe malul drept de a aduce în instanță cauzele penale pentru fapte de încălcare gravă a drepturilor omului în Transnistria conduce adesea la impunitate pentru persecutorii transnistreni. Acest lucru conduce la o sporire a represiunilor în teritoriul necontrolat de Moldova”, a declarat în comentariul pentru IPN autorul anchetei, jurnalistul Vladimir Thorik.
El a explicat că „oricine dă ordine la Tiraspol și Chișinău, contribuie sau răpește personal, deține ilegal sau torturează oamenii mulți ani în Transnistria, călătorește cu impunitate în Moldova, merge în străinătate, beneficiază de sistemele bancare și de transport ale statelor de drept”.
Pentru ca fiecare dintre cititori să încerce să înțeleagă cât de greu este pentru locuitorii din Transnistria să-și protejeze drepturile de bază, autorii au elaborat un proiect suplimentar - jocul online „Evadare pe celălat mal”.
„Acest joc-test este o încercare de a oferi publicului posibilitatea de a fi timp de 10 minute ostaticul unei rezervații de nelegiuire din Transnistria și, în general, pe ambele maluri ale Nistrului, să trăiască diferite situații în care drepturile îți sunt încălcate de autoritățile autoproclamatei RMN, iar autoritățile constituționale din Moldova nu te pot proteja. Spre deosebire de viața reală, aici poți trăi aceeași situație de mai multe ori, poți alege diferite opțiuni pentru rezolvarea aceleiași probleme”, - spune coautorul proiectului Vladimir Thorik.