Un investitor riscă să falimenteze şi acuză instanţa de judecată că nu este obiectivă

Veaceslav Sahanovici, proprietarul companiei ivestiţionale „Sah & CO Invest”, susţine că întreprinderea sa riscă să dea faliment deoarece instanţa de judecată nu este obiectivă. Compania a ajuns în stare aproape falimentară, după ce instanţa de judecată o impune să achite 13 milioane de lei, chiar dacă şi-a onorat toate plăţile faţă de un sub-antreprenor.

Veaceslav Sahanovici a comunicat, într-o conferinţă de presă la IPN, că „Sah & CO Invest” a procurat terenuri pentru construcţia unor imobile şi-a asumat cheltuielile pentru proiectul construcţiei şi pentru comunicaţii. Însă construcţia propriu-zisă a fost comandată unei alte companii, care deţine licenţă de construcţii. „Sah & CO Invest” a primit, în schimbul tranzacţiei, dreptul la o parte din apartamente – 27% din construcţie. După ce 7 persoane au achitat bani în contul viitoarelor apartamente, firma de construcţii a stopat lucrările.

Veaceslav Sahanovici spune că a solicitat rezilierea contractului cu această firmă, pe motiv că nu-şi onorează obligaţiile, dar nu a primit niciun răspuns. Dacă s-ar merge pe cale judiciară, procesul se poate întinde pentru câţiva ani, timp în care, spune investitorul, oamenii vor sta şi fără apartamente, şi fără banii investiţi. Contrucţia urma să fie dată în exploatare la sfârşitul anului 2012.

„Sah & CO Invest” a vândut 7 apartamente, iar compania constructoare – 10. Acum nici una, nici alta nu pot întoarce banii familiilor care au investit în locuinţe. Compania constructoare este în proces de falimentare. Ruslan Ţâmbal, care a investit bani într-un apartament cumpărat de la „Sah & CO Invest”, spune că, după ce compania va falimenta, construcţia va fi vândută la licitaţie la un preţ mai mic, iar investitorii vor primi doar o cotă parte din aceşti bani. Astfel, oamenii îşi vor pierde atât banii, cât şi apartamentele.

O situaţie similară este şi la alt obiect de construcţie, unde compania „Sah & CO Invest” deţine drepturi de proprietate asupra a 3% din suprafaţă şi, deşi şi-a onorat toate obligaţiunile contractuale, este impusă să compenseze cheltuielile pentru construcţie.

Proprietarul „Sah & CO Invest” şi familiile care au investit în locuinţe fac apel la autorităţi să rezolve această situaţie, deoarece rămân oameni fără case şi fără bani, iar investitorii îşi pierd afacerile din cauza deciziilor neîntemeiate ale judecătorilor. În acelaşi timp,  „Sah & CO Invest” îşi doreşte rezilierea contractului cu firma constructoare, iar lucrările să fie efectuate de către o altă companie, care le-ar duce la bun sfârşit.

La conferinţă s-au prezentat şi oponenţi ai organizatorilor conferinţei de presă, care au expus alte puncte de vedere.

  • veaceslav sahanovici despre situatia in care s-a pomenit.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE