Un înalt oficial al Comisiei Europene va vizita R. Moldova la sfârşitul săptămânii curente
Directorul General pentru Relaţii Externe în cadrul Comisiei Europene, Eneko Landaburu, va efectua, la 13 şi 14 iulie curent, o vizită de lucru în R. Moldova. Este pentru prima dată când un oficial de asemenea rang din cadrul Comisiei Europene se află în vizită în R. Moldova.
Landaburu va avea întâlniri cu preşedintele Vladimir Voronin, spicherul Marian Lupu, prim-viceprim-ministru Zinaida Greceanîi, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Andrei Stratan şi ministrul Economiei şi Comerţului Valeriu Lazăr. În cadrul vizitei, va inaugurat un nou oficiu regional al Misiunii UE de Asistenţă la Frontieră (EU BAM) în Chişinău.
Potrivit unui comunicat de presă al Reprezentanţei Comisiei Europene în RM, vizita oficialului european constituie un semnal de apropiere a relaţiilor dintre UE şi R. Moldova şi vine să confirme sprijinul puternic al UE acordat RM ţi procesul de reformă prin implementarea Planului de Acţiuni în cadrul Politicii Europene de Vecinătate, semnat de comun acord în februarie 2005.