Un grup de lucru va expertiza legislaţia bancară şi cea privind secretul comercial

Procuratura Generală şi Banca Naţională a Moldovei (BNM) vor crea un grup de lucru pentru sintetizarea şi expertizarea legislaţiei bancare şi a celei privind secretul comercial, în corespundere cu rigorile europene. Ulterior vor fi formulate propuneri privind perfecţionarea acesteia. Decizia a fost luată luni, 16 iunie, în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Securitate (CSS), care a avut ca temă anihilarea abuzurilor şi falsificărilor în cadrul proceselor patrimoniale, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al Preşedintelui R. Moldova. Consiliul a examinat cazuri de falsificare şi abuzuri comise de către un grup de persoane constituit din avocaţi, factori de decizie din cadrul BNM şi al sistemului judecătoresc. Acesta, aplicând scheme frauduloase, a contribuit la deposedarea unor acţionari ai BC Moldova-Agroindbank de valori mobiliare în sumă totală de 8 mln lei. Folosind atribuţiile de serviciu şi făcând uz de informaţia privind acţionarii băncilor comerciale, grupul a iniţiat crearea artificială a unor contracte de datorii între unii acţionari ai băncii şi persoane racolate în acest scop, cu adresarea ulterioară în instanţele de judecată privind deposedarea acţionarilor legitimi ai BC Moldova Agroindbank de acţiuni, se spune în comunicat. Preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, a menţionat că realizarea schemei frauduloase atestă existenţa unor condiţii îngrijorătoare care ar permite iniţierea unor astfel de ilegalităţi şi în raport cu alte bănci comerciale, precum şi promovarea unor acţiuni similare pe piaţa financiară a ţării. În cadrul şedinţei, s-a mai decis ca BNM să înăsprească politicile de selectare şi de promovare a cadrelor în subdiviziunile sale şi să sporească controlul asupra legalităţii sistemului bancar din ţară. Curtea Supremă de Justiţie urmează să analizeze şi să generalizeze practicile judiciare din Moldova la examinarea litigiilor legate de drepturile de proprietate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.