Preşedintele Parlamentului Andrian Candu a dispus crearea a unui grup de lucru care să ajusteze legislația națională din domeniul mass – media la standardele europene, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, activitatea experţilor ar urma să se axeze în special pe elaborarea unui nou Cod al Audiovizualului. Totodată, se spune că procesul de elaborare a unor reglementări media conforme standardelor europene, este susținut de Consiliul Europei, care va participa la formularea procedurilor și regulilor de activitate a respectivului grup.
Din grupul de lucru sunt invitaţi să facă parte reprezentanţii radiodifuzorilor, membrii instituțiile publice din domeniu și reprezentanții societății civile cu experiență în domeniul audiovizual. Părțile interesate pot depune scrisori de delegare la Parlament sau pe adresele de e-mail press@parlament.md, cem@parlament.md, până la 24 aprilie, ora 16.00.