Un grup de activiști anunță pentru 27 aprilie Ziua Clăcii Republicane

Un grup de activiști anunță pentru data de 27 aprilie Ziua Clăcii Republicane, cu genericul: „Moldova – Casă Mare”. Persoanele care nu sunt indiferente față de mediul înconjurător sunt invitate să se alăture activităților de salubrizare. Autoritățile publice locale și întreprinderile municipale sunt îndemnate să ofere ajutorul necesar pentru a evacua deșeurile care se vor colecta.

În cadrul unei conferințe de presă la IPN, Serghei Ungureanu, președintele Asociației Obștești „Welfare”, a menționat că, dacă vrem să avem o țară frumoasă, cu care să ne mândrim și să putem lăsa un viitor frumos copiilor noștri, cu câmpuri frumoase, cu râuri și lacuri curate, cu tradiții, trebuie să depunem un pic de efort și să avem grijă de ceea ce ne înconjoară. Voluntarii sunt invitați să se alăture sâmbătă, 27 aprilie, activităților de salubrizare în toată țara, inclusiv în Orheiul Vechi.

Adrian Domentiuc, președintele Mișcării Populare „Haiducii”, a comunicat că acțiunile de salubrizare vor viza în primul rând teritoriile de lângă izvoare și fântâni. E necesar să fie păstrată curățenia în fiecare zi. Nu numai în orașe, dar și în sate.

„Dacă păstrăm țara, casa noastră, mai curată, atunci tindem și spre o viață mai sănătoasă. Fiecare obiect așezat la locul lui, fiecare gunoi ridicat de jos e un mic pas pentru a face o viață mai organizată și mai sănătoasă. Haideți să ne suflecăm mânecile și să nu privim curățenia ca pe o obligațiune sau ca o sarcina plictisitoare. Haideți să o privim ca pe o șansă de a trăi mai frumos, mai bine și de a lăsa un viitor mai curat copiilor noștriˮ, a menționat Dina Carpinschi, președintele Asociației Obștești „Izvorul Speranței”.

Potrivit lui Vladimir Sterpov, activist la Asociația Obștească „Regional Impact Network”, curățenia este cel mai important element al culturii. „Starea curții noastre, locuințelor noastre, străzilor, satelor, orașelor, republicii, determină atitudinea față de noi, locuitorii Moldovei. Murdăria, antisanitariea este lipsa de respect față de noi înșine. Obiceiurile bune de regulă trec de-a lungul timpului în tradiții bune. Toată lumea păstrează amintirea copilăriei, când înainte de Paști părinții noștri, împreună cu noi, copiii, făceau curățenie în casă și în jurul ei: văruiau, vopseau, măturau curtea. Aceasta este una dintre cele mai bune tradiții ale poporului nostru. În unele sate, ea se mai păstrează, în oraș mai puțin se păstrează. A venit timpul să ne amintim de ea cu toată lumea, cu toată Moldova. Aducerea ordinii pe teritoriul Republicii Moldova este posibilă doar prin eforturile întregului popor, fiecărui locuitor al plaiului nostruˮ, a spus activistul.

Vladimir Sterpov a reamintit că activitatea de clacă este momentul în care vecinii, prietenii, rudele se ajută unii pe alții, construiesc împreună o casă, culeg roadele bogate, amenajează strada. Toți se adună, muncesc colectiv, benevol pentru a se ajuta unii pe alții și este o activitate adesea urmată de o mică petrecere, glume, cântece, povestiri. „Haideți toți împreuna să ieșim în această zi pentru a restabili curățenia și ordinea în curtea noastră. Să ne îngrijim casele, gardurile, grădinile. Să nu uităm de fântâniˮ, a spus activistul Asociației Obștești „Regional Impact Network”.
„Facem apel către toți locuitorii Moldovei să ieșim în această zi și să demonstrăm că suntem gazde bune, că avem interese comune și scopuri comune și să facem curățenie fiecare la el acasă! Invităm și toate ambasadele, reprezentanțele instituțiilor și proiectelor străine să participe în acțiuni de curățenie comune în țarăˮ, a spus Sergiu Roșior, un alt activist al asociației „Regional Impact Network”.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.