Un funcționar public din satul Dereneu, raionul Călărași, a fost reținut sub suspiciunea de omor. Victima lucra paznic și totodată îl ajuta la lucrări agricole la iazul care îi aparține, transmite IPN.
Suspectul a sesizat chiar el Poliția din Călărași, comunicând că a depistat în locuința sa din extravilanul satului Bularda cadavrul unui bărbat de 62 de ani, care lucra la el de aproximativ doi ani.
Ca urmare a cercetărilor la fața locului, pe un perete din locuință au fost găsit pete de culoare brună. Acestea erau răzuite, iar altele acoperite cu un creion, pentru fi ascunse urmele. De asemenea, polițiștii au ridicat îmbrăcăminte, care ar aparține stăpânului casei, cu pete de sânge.
Bărbatul reținut are 62 de ani și este funcționar public în localitatea Dereneu. Potrivit Inspectoratului General al Poliței, audiat de polițiști, acesta a făcut declarații confuze.
Cadavrul a fost îndreptat la expertiza medico-legală pentru stabilirea cauzei decesului.