Doar una dintre persoanele reținute după perchezițiile efectuate vineri la Primăria Orhei a fost plasată în arest preventiv, pe un termen de 30 de zile. În cazul altor trei inculpați, instanța a decis să aplice arestul la domiciliu, la fel pentru 30 de zile, transmite IPN.
Centrul Național Anticorupție precizează că perchezițiile și reținerile au avut loc într-un dosar de corupere pasivă și finanțare ilegală a unei formațiuni politice.
Potrivit faptelor investigate, mai mulți funcționari din cadrul Primăriei Orhei ar fi acceptat și primit sistematic mijloace bănești ce nu li se cuvin. Banii erau de la diferite persoane cu funcție de demnitate publică, precum și de la membrii unui grup criminal organizat, care acționau în interesele unei formațiuni politice.
În total au fost percheziționați 18 funcționari publici, printre care primarul și viceprimarul municipiului Orhei, dar și arhitectul-șef, agenți constatatori și mai mulți consilieri raionali