Consilierul din partea Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD) din Consiliului municipal Chişinău (CMC), Eugenia Bulat şi-a declinat calitatea de consilier şi, respectiv, de membru al formaţiunii ca reacţie a ceea ce ea a numit „tertipuri antidemocratice” prin care s-a decis „înstrăinarea prin licitaţie a mijloacelor media „Antena C” şi „Euro TV”. Despre aceasta Eugenia Bulat a anunţat printr-o declaraţie difuzată presei miercuri, 20 decembrie. Surse din cadrul CMC au declarat pentru Info-Prim Neo că Bulat a depus cererea de părăsire a fracţiunii pe numele liderului acesteia Alexandru Corduneanu, la 15 decembrie, a doua zi după şedinţa la care s-a decis înstrăinarea posturilor municipale. Pentru că acestei cereri nu i s-a dat curs, Eugenia Bulat a depus o altă cerere miercuri, 20 decembrie, pe numele Secretarului interimar al CMC Nicolae Manastârli. Până la momentul difuzării ştirii, Alexandru Corduneanu nu a fost de găsit pentru a comenta situaţia. Eugenia Bulat este redactor-şef al Revistei de cultură şi creaţie literară a tinerei generaţii „Clipa Siderală”, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi România. Următorul pe lista creştin-democraţilor în CMC este Iulian Condur, care a deţinut anterior funcţia de vicepreşedinte al aripei tinere Generaţia tânără”, fiind apoi exclus din rândurile PPCD. După plecarea Eugeniei Bulat fracţiunea PPCD a rămas cu 5 consilieri din 8, precizează Info-Prim Neo.