Un frate a murit şi altul a ajuns la spital în urma unui accident rutier
Un tânăr de 26 de ani a murit pe loc, iar un minor a fost transportat cu leziuni grave la spitalul din oraşul Drochia în urma unui accident produs pe traseul Donduşeni – Drochia – Pelinia. Maşina în care se aflau cei doi a intrat cu viteză într-un stâlp de pe marginea drumului. Impactul a fost extrem de puternic.
Inspectorul superior al Poliţiei Rutiere Drochia, Marcel Cimbriciuc, a declarat pentru Info-Prim Neo că accidentul s-a produs în noaptea spre sâmbătă. La volan era tânărul de 26 de ani, locuitor al satului Chetrosu, raionul Drochia. Băiatul de 15 ani, care a ajuns la spital, este frate cu şoferul.
În aceeaşi noapte, tragic a sfârşit şi un tânăr de 25 de ani. Accidentul s-a produs pe un drum local în direcţia satului Duşman, raionul Glodeni. Din cauza vitezei excesive, maşina s-a răsturnat. Şoferul a murit pe loc, iar alţi doi pasageri din automobil au fost transportaţi la spital cu diverse leziuni corporale.