Un „For Civic” ar putea fi soluţia crizei politice, PPM
Partidul Popular din Moldova (PPM) cheamă toate formaţiunile politice, parlamentare şi extraparlamentare, ONG-urile, mass-media, reprezentanţii instituţiilor internaţionale şi ai societăţii civile, să se reunească în cadrul unui „For Civic” pentru a elabora o soluţie de depăşire a crizei politice din Republica Moldova, transmite Info-Prim Neo.
„Republica Moldova a ajuns la un pas distanţă de o criză economică, generată de o instabilitate politică, etnică, socială şi chiar criminogenă. Criza politică, alimentată de liderii partidelor politice, ne-a adus în pragul unui nou scrutin, care, pe lângă noi cheltuieli de zeci de milioane, va avea şi alte consecinţe”, se spune într-o declaraţie emisă de către Biroul de presă al formaţiunii.
Potrivit propunerii, Partidul Popular, deciziile „Forului Civic” urmează să fie obligatorii pentru organul legislativ, fapt care va demonstra consensul între formaţiunile politice, clasa politică şi electoratul care îi susţine.