Un focar de dezinterie la o instituţie de învăţământ preşcolar din capitală a provocat spitalizarea a 12 copii

Opt dintre cei doisprezece copii, internaţi la sfâşitui săptămânii trecute în Spitalul clinic municipal de boli infecţioase pentru copii şi la „Toma Ciorbă”, ca rezultat al declanşării unui focar de dezinterie la Centrul Copilului şi Educaţiei în Familie (CCEF) din str. Maria Cibotari, rămân a fi spitalizaţi. Solicitat de Info-Prim Neo, medicul-şef al Centrului municipal de medicină preventivă (CMMP), Victor Pânzaru, a menţionat că o comisie s-a aflat în dimineaţa zilei de luni, 23 octombrie, la faţa locului pentru a cerceta situaţia. Pentru efectuarea testelor de laborator sunt necesare până la 5 zile. Rezultatele preliminare ar putea să fie comunicate marţi. Potrivit sursei citate, sursa suspectată de dezinterie sunt tortele cu cremă, care le-au fost servite copiilor din grupa nr.5, cu ocazia unei zile de naştere. Părinţii a 50 de copii au fost convinşi să-şi supună copii testelor bacteriologice. Este cercetat şi bucătarul instituţiei. Medicul-şef CMMP a menţionat, în cadrul şedinţei de luni de la Primărie, că direcţia CCEF a încercat acum câţiva ani, fără succes, să voaleze o situaţie similară. Instituţia de învăţământ preşcolar din sectorul Buicani al capitalei este frecventată de 90 de copii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.