Un Festival al strugurilor de masă și al vinurilor moldovenești va avea loc la sfârșitul lunii septembrie a anului curent în orașul Torun, Polonia. Evenimentul va avea loc în premieră și va aduna peste 20 de producători din Moldova. Anunțul a fost făcut la finalul sesiunii a V-a a Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și Poloniei, transmite IPN.
Potrivit lui Ion Balan, președintele Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară, evenimentul va reprezenta o ocazie foarte bună pentru producătorii autohtoni de a-și promova produsele, inclusiv vinurile moldovenești, care sunt foarte solicitate în Polonia. Tot acolo vor găsi acei parteneri cu care să conlucreze în exportul produselor moldovenești în Polonia.
Conceptul Festivalului a fost discutat în Polonia, iar conducerea orașului Torun, care are peste 200 de mii de locuitori, s-a implicat plenar în sprijinirea organizării Festivalului, susține deputatul.
Evenimentul se va desfășura sub patronajul președinților de Parlament din Moldova și Polonia.