Un deținut din Penitenciarul Cricova a evadat

Un deținut din Penitenciarul nr. 4 Cricova, încadrat în câmpul muncii în zona de producere a instituției, a evadat. Purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Oleg Pantea, a declarat pentru IPN că deținutul a evadat luni la prânz, și în această dimineață, 9 aprilie, încă nu era reținut. Angajații sistemului administrației penitenciare, în comun cu organele de poliție, continuă măsurile speciale pentru determinarea locului aflării acestuia.

Deținutul, în vârstă de 34 de ani, este din satul Pleșeni, raionul Cantemir. Acesta a fost condamnat, în decembrie 2018, la șase ani privațiune de libertate, pentru infracțiuni contra proprietății. Tânărul a fost condamnat și anterior. Acum, riscă încă trei ani privațiune de libertate pentru evadarea din locurile de deținere.

Bărbatul are înălțimea de 166-167 cm, corpolență medie, părul este negru, de lungime scurtă, iar culoarea ochilor este albastră.

În cazul în care cetățenii dispun de informații privind locul aflării deținutului evadat, sunt rugați să anunțe la numerele de telefon: 078777408; 078903520; (022)453-549, (022)405-104, (022)453-630 - P-4 orașul Cricova sau (022)409-787, ANP MJ RM sau Serviciul unic de urgență 112.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.