Un deputat sesizează procuratura privind gestionarea ilicită a bazinelor acvatice

Deputatul Dinu Plîngău susține că a fost sesizat de un grup de primari din raionul Edineț care se plâng că iazurile din localitățile lor sunt folosite ilegal de către terțe persoane, iar autoritățile și locuitorii nu au acces la ele. Parlamentarul anunță că va sesiza Procuratura Generală și va solicita să fie examinate, în mod expres, acțiunile „așa-numiților agenți economici” prin prisma a mai multor articole din Codul Penal, transmite IPN.

„Primarii nu au nici acces la aceste iazuri. Localnicii sunt deseori bătuți, intimidați în momentul în care vor să se apropie fie să adape bovinele, fie să aibă acces la iazul din propriul sat. Aceste lucruri sunt foarte și foarte grave. Evident că, în momentul în care am fost sesizat, am trimis mai multe interpelări ca să văd în baza la ce niște persoane gestionează aceste bazine acvatice”, a declarat deputatul fracțiunii Partidului Platforma DA.

Potrivit lui, majoritatea răspunsurilor au fost că bazinele acvatice se află în gestiunea statului. „Un răspuns mai interesant l-am primit de la Agenția Proprietății Publice, prin care, deși se recunoaște că bazinele acvatice sunt bunuri indivizibile, în baza unui certificat de o proveniență dubioasă emis de către Comitetul executiv al Sovietului de deputați ai nordului din raionul Edineț, prin care a fost permisă arendarea a 17 iazuri din raion”, susține parlamentarul.

Dinu Plîngău a menționat că a fost și la fața locului și a constatat că situația din Edineț este similară celei din alte raioane – bazinele acvatice din țară sunt gestionate contrar prevederilor legale.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.