Deputata Platformei DA, Stela Macari, sesizează Procuratura Generală în legătură cu pretinse ilegalități care ar fi comise de către președintele raionului Dubăsari, Grigore Filipov. Potrivit parlamentarei, contrar atribuțiilor sale funcționale, Grigore Filipov a permis autorităților nerecunoscute ale regiunii transnistrene să ocupe teritoriile satelor Roghi, Vasilievca și Corjova, subordonate autorităților constituționale de la Chișinău, transmite IPN.
În cadrul unei conferinţe de presă, Stela Macari a declarat că preşedintele ţării, Igor Dodon a promovat în funcții înalte doar „persoane loiale regimului de la Kremlin (exemplul lui Filipov), inclusiv cu prețul amenințării securității statului şi integrității teritoriale pentru care mii de cetățeni, veteranii de război, au luptat cu arma în mână”. „Despre Igor Dodon şi docilitatea sa faţă de Putin cunoaştem demult, dar acum vedem cu câtă ușurință se transformă în sluga servilă a lui Krasnoselski! Și nu de unul singur, ci „la pachet” cu Grigore Filipov, președintele raionului Dubăsari, demnitarul care deține și așa-zisa cetățenie transnistreană și care a jurat pe aşa-zisa „constituție” a Tiraspolului că va servi statul fantomă”, a spus Stela Macari.
Chiril Moțpan, deputat al Platformei DA, a declarat că formațiunea a condamnat inacțiunile acestui guvern și a cerut convocarea de urgență a unei ședințe pe subiectul posturilor instalate ilegal, ceea ce nu s-a întâmplat. „Platforma DA a mai solicitat aplicarea hotărârii Curții Constituționale numărul 14 din 02.05.2017 cu privire la Transnistria ca „teritoriu ocupat”, aceasta însemnând adoptarea unor alte măsuri și politici față de regimul de la Tiraspol și accelerarea politicilor de democratizare, descriminalizare și demilitarizare a regiunii, condiționând orice legături economice externe cu garanții de protejare a drepturilor și libertăților cetățenilor Republicii Moldova în această regiune și pe întreg teritoriul Republicii Moldova”, a spus deputatul.
Denunțul depus la Procuratură îl acuză pe Grigore Filipov că, acționând contrar prevederilor Legii privind administrația publică locală, nu a întreprins nicio măsură menită de a menține integritatea teritorială a Republicii Moldova, în special a localităților din raionul în care este președinte. Acesta nu a sesizat șeful statului și alte autorități competente pentru a lua măsurile necesare în vederea menținerii integrității teritoriale a Republicii Moldova, nu a sesizat inspectoratul de poliție privind asigurarea ordinii publice, înlăturarea obstacolelor create artificial pentru a îngrădi libera circulație și alte drepturi constituționale ale cetățenilor din localitățile Roghi, Vasilievca și Corjova.
Solicitat pentru o reacţie, preşedintele raionului Dubăsari, Grigore Filipov, iniţial nu a răspuns la apelurile IPN, după care o angajată a Consiliului Raional Dubăsari a invocat că e prins într-o discuţie telefonică la acel moment. Ulterior, apelurile au fost întrerupte.