Un deputat propune să fie admişi în instituţiile de învăţământ şi copiii nevaccinaţi

Deputatul neafiliat Sergiu Sârbu a înregistrat o iniţiativă legislativă ca minorii nevaccinaţi să fie admişi în instituţiile de învăţământ. Deputatul consideră că obligativitatea vaccinării este discriminatorie, transmite Info-Prim Neo. „Consider că această gravă încălcare urmează a fi urgent înlăturată. Statul are toate pârghiile de a lupta împotriva răspândirii bolilor infecţioase, nu şi prin limitarea drepturilor copiilor la studii”, susţine deputatul. Sergiu Sârbu propune ca în lege să fie introdus un nou aliniat care să stipuleze că vaccinarea sau nevaccinarea profilactică a copiilor, elevilor nu poate constitui un impediment pentru admiterea la studii. Iar pentru prevenirii răspândirii unor boli infecţioase, în cazul existenţei unui risc iminent, instituţiile de învăţământ, în coordonare cu instituţiile medicale, vor lua măsurile necesare pentru localizarea şi eliminarea acestui risc, fără a limita dreptul la studii. Deputatul spune că deseori părinţii refuză vaccinarea copiilor deoarece au unele convingeri religioase sau nu au încredere în calitatea vaccinurilor. „Oricare ar fi motivul refuzului părinţilor de a vaccina copiii, limitarea accesului în instituţiile de învăţământ este o gravă sfidare a normelor internaţionale şi constituţionale”, susţine deputatul neafiliat. Anterior, mai mulţi jurişti au declarat într-o conferinţă de presă că legea care prevede obligarea vaccinării copiilor trebuie modificată deoarece limitează dreptul la educaţie şi dreptul la ocrotirea sănătăţii. La sfârşitul lunii ianuarie curent, Curtea Constituţională a decis că vaccinarea obligatorie a copiilor nu contravine legii supreme a statului. Magistraţii au luat această hotărâre după ce avocatul parlamentar Anatolie Munteanu a depus o sesizare, în care invocă mai multe cazuri când copiii nevaccinaţi nu au fost admişi în instituţiile de învăţământ.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.