Deputatul Fracțiunii PAS, Blocul ACUM Lilian Carp va depune o interpelare la Procuratura Generală pentru a verifica dacă s-au respectat etapele de construcție a Arenei Chișinău. „Acest obiect a fost construit repede, cu mari încălcări de la legislația în vigoare, fără a lua în considerație câțiva pași care sunt prevăzuți de legislația privind construcția unor asemenea obiective”, a declarat deputatul într-o conferință de presă, citat de IPN.
Potrivit deputatului, în urma unui răspuns de la Ministerul Economiei și Infrastructurii, reiese că nu a existat un studiu de fezabilitate, nu a existat planul urbanistic zonal în care să fie indicate căile de acces și lipsesc studiile geologice din care să fie clar costul unei asemenea construcții. Lilian Carp a mai spus că Procuratura Generală trebuie să se autosesizeze pe acest caz.
Arena Chișinău este construită într-un parteneriat public-privat. Are o capacitate de până la cinci mii de locuri și spații pentru activități sportive, culturale, zonă de antrenamente, piscină olimpică, club de tenis, precum și expoziții, conferințe și întruniri. Inițial, autoritățile anunțau că inaugurarea Arenei urmează să aibă loc pe 14 octombrie 2019, iar ulterior s-a fixat luna aprilie a anului curent. Potrivit ultimului anunț al MEI, arena va fi inaugurată pe 1 mai.
La începutul lunii octombrie 2019, Procuratura Anticorupție anunța că desfășoară cercetări pe faptele pretinse a fi ilegale la realizarea contractului de parteneriat public-privat pentru proiectarea și construcția Arenei în extravilanul comunei Stăuceni din municipiul Chișinău. Până acum, s-a comunicat doar că au fost audiate mai multe persoane.