Un copil din Floreşti, rănit mortal cu arma de vânătoare a tatălui său

Caz tragic în raionul Floreşti. Un copil de 12 ani a murit după ce a fost rănit cu o armă de vânătoare. Potrivit oamenilor legii, preliminar s-a constat că minorul a fost împuşcat accidental de către un amic cu care mersese la pescuit. La fel, s-a constat că arma de vânătoare aparţine tatălui victimei.

Dina Fomin, ofiţer de presă a Inspectoratului de Poliţie Floreşti, a comunicat pentru IPN că cei doi copii au mers la pescuit la un iaz din raion. Se cunoaşte că tatăl victimei este paznic la acest iaz şi într-o construcţie auxiliară păstra o armă de vânătoare. Într-un moment băiatul de 12 ani a luat arma şi a început să se joace cu ea, iar amicul său de 13 ani ar fi încercat să-i explice că e periculos. Încercând să-l deposedeze de armă, acesta a apăsat accidental pe trăgaci, iar arma s-a descărcat omorând copilul de 12 ani.

Dina Fomin a spus că celălalt copil şi-a chemat rudele la faţa locului. Apoi poliţia l-a interogat. Fiind minor, băiatul este cercetat în stare de liberate pentru omor din imprudenţă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.