Un copil de un an și șase luni a murit după ce a fost accidentat cu mașina de tatăl său. Poliția a stabilit că bărbatul, fiind la volanul automobilului, nu a observat micuțul și l-a accidentat în timp ce efectua manevra cu spatele, transmite IPN.
Inspectoratul General al Poliției precizează că tragedia s-a produs vineri dimineața, în localitatea Corten din raionul Taraclia. La fața locului a fost solicitată ambulanța, însă din cauza traumatismelor, copilul a decedat în drum spre spital.
Poliția cercetează cazul pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Specialiștii atenționează - copiii nu se văd în oglinzile retrovizoare din cauza staturii mici. În preajma micuților, șoferii trebuie să manifeste maximă prudență și să verifice dacă în spatele mașinii nu se află cineva. De asemenea, se recomandă ca atunci când se efectuează manevre, mai ales în curte, copiii să fie ținuți de mână de către un adult.