Un copil de patru ani a scăpat ca prin minune doar cu traume uşoare după ce a căzut de la etajul trei

Un copil, de patru ani, a căzut în dimineaţa zilei de marţi, 21 noiembrie, de la etajul trei al unui bloc de locuit din capitală. Potrivit medicului-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Ludmila Untura, Aliona Bucoveanu, în vârstă de 4 ani, lăsată singură acasă, a căzut de la balconul locuinţei, situată la etajul trei al casei nr.34 de pe bd. Mircea cel Bătrân. Potrivit spuselor medicilor, câţiva trecători au auzit un sunet înfundat şi s-au întors pentru a vedea ce s-a întâmplat. Lângă casă zăcea fetiţa, care strângea în mână o sacoşă plină cu păpuşi şi alte jucării. Oamenii au dus copilul la Staţiunea Serviciului de Urgenţă din sectorul Ciocana, unde au fost efectuate primele investigaţii. Acestea nu au scos la iveală traume grave, dar medicii au decis să transporte fetiţa la spitalul „Valentin Ignatenco”, unde a fost internată în secţia reanimare. Solicitată de Info-Prim Neo, şefa Secţiei reanimare a spitalului „V. Ignatenco”, Tatiana Covalschi, a confirmat că în urma căderii a suferit traume uşoare. La moment investigaţiile au arătat mici probleme neurologice şi uşoare traume ale organelor abdominale. Copilul este conştient. Potrivit sursei citate, copilul a avut norocul să cadă nu pe asfalt, ci pe sol. Potrivit Tatianei Covalschi, fetiţa este monitorizată în permanenţă pentru a exclude probleme mai serioase ale organelor interne.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.