Un copil de doi ani a căzut de la etaj

O fetiță de doi ani, din raionul Dondușeni, a ajuns luni, 17 iunie, la spital, după ce a căzut de la etajul doi al unui bloc de locuit.

Solicitată de IPN, Eugenia Molceanov, ofițer de presă al Inspectoratului de Poliție Dondușeni, a declarat că, din spusele părinților, copila se afla împreună cu ei la bucătărie. Urcându-se pe pervazul geamului, s-a sprijinit de plasa antițânțar și a căzut în gol. Copila a fost transportată la Spitalul raional Dondușeni, ulterior la Spitalul Clinic municipal Bălți.

Potrivit Eugeniei Molceanov, familia este caracterizată pozitiv, în vizorul poliției nu s-a aflat.

Şeful Secției Chirurgie a SCM Bălți, Anatol Bernic, a declarat pentru IPN că minora a suferit un traumatism cranio-cerebral închis, comoție cerebrală și contuzia organelor abdominale. Starea ei de sănătate este stabilă, a fost transferată din secția terapie intensivă în secția chirurgie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.