Un copil a murit după ce a căzut de pe geamul locuinţei

Un copil a murit după ce a căzut de la înălţimea etajului 5 a blocului în care locuia. Medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Evelina Rusu, a comunicat pentru Info-Prim Neo că tragedia s-a produs vineri, la ora 15.20, în blocul de locuit de pe şos. Hânceşti 68. Fetiţa, de 4 ani, a căzut de la etajul 5 şi a murit pe loc din cauza traumatismelor grave. Deocamdată nu se cunosc circumstanţele în care s-a produs tragedia. Cazul este cercetat de poliţie. Un alt copil, de 10 ani, a suferit traumă cranio-cerebraă, comoţie cerebrală, fracturi şi contuzie după ce a fost lovit, pe str. Hristo Botev, de un automobil Nissan. Copilul a fost transportat la spitalul „Valentin Ignatenco”. Un bărbat, de 40 de ani, a încercat să se sinucidă, în jurul orei 22.00, înjunghiindu-se în regiunea inimii. Bărbatul a fost salvat, fiind internat la Spitalul de Urgenţă. Pe parcursul ultimelor 24 de ore, Serviciul de Urgenţă din capitală a înregistrat 646 de solicitări, inclusiv 31 cazuri de viroze acute, 67 cazuri de traumatism, 6 ictusuri şi 7 sindroame coroniane acute. Din numărul total de solicitări 112 au fost la copii, inclusiv la 21 până la un an.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE