Un copil a fost accidentat de un taximetru
Doi pietoni, inclusiv o minoră, au ajuns, miercuri, la spital după ce au fost traumatizaţi în accidente de circulaţie, produse cu implicarea transportului de pasageri din capitală.
Potrivit inspectorului Serviciului securitatea circulaţiei rutiere, supraveghere administrativă şi relaţii cu publicul al Poliţiei Rutiere Chişinău, Ion Roşcovanu, fata, de 10 ani, a fost lovită la ora 8.00, pe str. Pelivan 13, de un automobil Dacia-Logan, taxi 1422, condus de un bărbat, de 38 de ani. Copilul a fost internat la spitalul „Valentin Ignatenco” cu traumă cranio-cerebrală.
Cea de-a doua victimă este o femeie, de 56 de ani, lovită, pe str. Mateevici, 13, de un microbuz Mercedes-210, ruta 155, condus de un bărbat, de 35 de ani. Femeia s-a ales cu fractura oaselor gambei.
Pe str. Vasile Alecsandri s-au produs, miercuri, alte două accidente rutiere. La intersecţia cu str. Bucureşti, au intrat în coliziune un Audi-100 şi un Volkswagen-Venta, condus de un tânăr, de 19 ani, din Criuleni. Tânărul a suferit comoţie cerebrală.
La ora 23.15, pe aceeaşi stradă, un automobil Mazda-323, condus de o femeie, de 36 de ani, s-a lovit într-un copac. Impactul a provocat traumatizarea şoferiţei şi deteriorarea automobilului.
Miercuri, în municipiul Chişinău au fost înregistrate 25 accidente rutiere cu 4 persoane traumatizate. Opt conducători auto s-au ales cu proces verbal pentru aflarea la volan în stare de ebrietate, 73 pentru încălcarea regimului de viteză. Pe parcursul zilei au fost amendaţi 18 pietoni care au traversat strada neregulamentar.