Un copil de aproape două luni a ajuns pe patul de spital după ce părinţii au folosit în alimentaţia artificială apă din fântână. Medicii de la Spitalul Clinic municipal din Bălţi, unde a fost internat copilul, au stabilit că este vorba de o intoxicaţie cu nitraţi sau nitriţi.
Şefa Secţiei primiri urgenţe, Ala Condrea, a declarat pentru IPN că pruncul a ajuns la reanimare. Părinţii au folosit apa de fântână în alimentaţia artificială crezând că este mai bună decât cea din robinet.
Solicitată de IPN, şefa Serviciului sănătate a Primăriei municipiului Bălţi, Feodora Radiucova, a spus că este pentru prima dată când se înregistrează un astfel de caz în localitate. Situaţia urmează să fie examinată la următoarea şedinţă a Consiliului municipal Bălţi.
Şeful Centrului de sănătate publică a municipiului Bălţi, Constantin Marandel, a spus că fântâna din care s-a luat apă va fi expertizată pentru a se stabili care este concentraţi de nitraţi. Ulterior se vor lua măsurile de rigoare.
Dumitru Sireţeanu, de la Centrul Naţional de Sănătate Publică, a declarat că în Moldova peste 84% dintre fântâni sunt poluate. Părinţii trebuie să se asigure că sursele de apă nu sunt poluate.
Anul trecut, un copil de o lună a intrat în moarte clinică după ce părinţii au folosit în alimentaţia artificială apă din fântână.