Un consulat al Federaţiei Ruse la Bălţi va fi deschis după ce va fi înaintată o solicitare pe căi oficiale. Declaraţia aparţine ministrului afacerilor externe şi integrării europene, Iurie Leancă, şi a fost făcută în cadrul emisiunii „Bună seara” la Moldova 1, transmite Info-Prim Neo. Cât priveşte deschiderea unui consulat rus la Tiraspol, Iurie Leancă a reiterat că un astfel de consulat ar putea fi deschis doar atunci când vor fi întrunite anumite condiţii, criterii şi totul depinde cum vor evolua lucrurile, iar ulterior va fi făcută o analiză la rece şi va fi luată o decizie. Referitor la declaraţiile vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, apărute în presa rusă, precum că la Tiraspol au fost identificate două edificii care deja se pregătesc pentru consulat, ministrul externe a declarat că nu cunoaşte despre acest fapt şi indiferent de aceste lucruri, consulatul rus va fi deschis doar după ce îşi va da acordul Chişinăul. Analistul politic, Anatol Ţăranu, a declarat că nu este exclus că Federaţia Rusă ar putea deschide un pseudoconsulat la Tiraspol, fără a avea acordul autorităţilor de la Chişinău. Oazu Nantoi, expert în problematică transnistreană, a declarat că autorităţile moldoveneşti nu-şi consolidează suficient capacităţile în dialogul bilateral cu Federaţia Rusă. Expertul a menţionat că este necesară o consolidare, atât din partea autorităţilor, cât şi din partea întregii societăţi. Pe 16 noiembrie, vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, a efectuat o vizită la Chişinău. Acesta a convenit cu autorităţile moldoveneşti asupra deschiderii unui consulat al Federaţiei Ruse la Bălţi. Cât priveşte deschiderea consulatului la Tiraspol, oficialii au convenit să continue discuţiile la acest subiect