Un Consiliu de observatori va monitoriza calitatea lucrărilor de restaurare a Casei „Kligman şi Herţa”

Un Consiliu de observatori va monitoriza, la decizia Executivului, calitatea lucrărilor de restaurare a Casei „Kligman şi Herţa”, precum şi modalitatea în care sunt valorificate mijloace financiare pentru reconstrucţie. Potrivit unui comunicat al Serviciului de presă al Guvernului, premierul Vasile Tarlev a cerut întocmirea unei componenţe plenare a Consiliului de observatori, pentru a asigura o transparenţă deplină pe parcursul întregului proces de restaurare a Muzeul Naţional de Artă din Moldova. Totodată, s-a decis selectarea unui antreprenor cu experienţă în domeniul restaurării şi a unui arhitect responsabil de dirijarea lucrărilor. Potrivit şefului Executivului, lucrările respective trebuie realizate cu respectarea normelor de calitate, precum şi cu menţinerea aspectului arhitectural original. La 23 octombrie, Info-Prim Neo a lansat un material cu privire la controversele stârnite în societate privind restaurarea faţadei Casei „Kligman şi Herţa” din bulevardul Ştefan cel Mare al capitalei. Părerile critice vizau efectuarea lucrărilor fără respectarea cerinţelor de restaurare. Totodată, criticii afirmau că autorităţile trebuie să se includă mai activ în procesul de reconstrucţie a clădirilor şi monumentelor de valoare, prin organizarea concursurilor de selectare a proiectelor urbanistice de anvergură şi prin oferirea unor condiţii avantajoase pentru sectorul de afaceri în reabilitarea şi întreţinerea unor astfel de obiective. Restaurarea faţadei Muzeului Naţional de Artă a fost finisată la 27 august, iar în luna august 2008 clădirea urmează a fi dată în exploatare în ansamblu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.