Un consilier municipal cere CMC să ia atitudine faţă de decizia Guvernului de a marca Ziua Vinului odată cu Hramul Chişinăului

Consiliul municipal Chişinău (CMC) nu trebuie să permită organizarea Zilei Vinului şi a Hramului oraşului în aceeaşi zi, a declarat în şedinţa din 6 septembrie consilierul din partea Alianţei „Moldova Noastră”, Oleg Cernei. Hramul localităţii este o sărbătoare sfântă, când populaţia merge la biserică, aprinde lumânări, când fraţii care s-au certat se împacă. Hramul capitalei trebuie să fie respectat de către toţi cei care activează în instituţii guvernamentale cu sediul în Chişinău, a subliniat Cernei. El şi-a exprimat speranţa că preşedintele Vladimir Voronin care este, potrivit lui Cernei, un om profund religios, nu va tolera prezenţa „Marii beţii” în faţa Catedralei capitalei, butoaie cu vin şi veceuri în jurul Guvernului. În timpul interpelării lui Cernei, consilierul comunist Veaceslav Iordan a făcut mai multe comentarii. Cernei l-a întrebat ce alege: „beţie sau Hramul oraşului”. Iordan a răspuns: „beţie”. Premierul Vasile Tarlev a declarat recent pentru Info-Prim Neo că este o coincidenţă că în anul curent vom avea două sărbători în acea zi. Potrivit premierului, această situaţie nu ar trebui politizată, iar în Piaţa Marii Adunări Naţionale „se va găsi loc pentru toţi oamenii buni la suflet”. Primarul general de Chişinău, Dorin Chirtoacă, exclude orice coincidenţă în organizarea simultană celor două sărbători, considerând că poate fi vorba de un nou episod a conflictului dintre administraţia centrală şi cea locală, generat de pierderea de către comunişti a alegerilor din capitală. Primarul spune că organizarea celor două sărbători în aceeaşi zi, ar fi o sfidare la adresa amândurora. Mai mult, Hramul Oraşului va pierde în faţa Zilei Vinului.
  • ccv oleg cernei il invita pe voronin la hramul orasului.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.