Un consilier municipal a anunţa că va sesiza Procuratura pe faptul construcţiei ilegale de mansarde în capitală

Eduard Muşuc, preşedintele fracţiunii social-democrate din Consiliul municipal Chişinău (CMC) a anunţat că va sesiza Procuratura pe faptul construcţiei ilegale de mansarde pe blocurile de locuit din capitală. Eduard Muşuc a făcut în şedinţa din 14 aprilie a CMC o interpelare pe cazul a două blocuri din str. Drumul Viilor, în unul dintre care îşi are domiciliul. Consilierul a menţionat că sunt efectuate lucrări de expertiză şi de proiectare a mansardelor fără a se cere acordul locatarilor cum prevede legislaţia în vigoare. Potrivit alesului local, în răspunsul cu privire la blocul în care domiciliază, pe care l-a obţinut de la arhitectul şef al oraşului, se face referire la decizia Asociaţiei Proprietarilor de Locuinţe Privatizate. Or, afirmă Muşuc, o adunare de constituire a asociaţiei în cauză nu a avut loc. „Această asociaţie a obţinut în noiembrie trecut un certificat de urbanism pentru construcţia mansardei fără să discute cu locatarii blocului. Dacă s-au falsificat semnături, cazul cade sub incidenţa Codului Penal”, a menţionat alesul local. Anterior problema a fost abordată şi de alţi consilieri. Oleg Cernei, reprezentantul Alianţei „Moldova Noastră”, a anunţat la 20 martie curent că va sesiza Procuratura să investigheze cazurile de corupere pasivă a cetăţenilor de către agenţii economici interesaţi să investească în construcţia mansardelor pe blocurile de locuit din capitală. Consilierul, care a fost lipsă la şedinţa din 14 aprilie, spunea atunci că dispune de informaţii despre cazuri în care anumiţi antreprenori, cu susţinerea gestionarilor fondului locativ, conving cetăţenii, contra unor sume de bani, să scrie cereri către Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare cu solicitarea de a include blocul în care locuiesc în Programul de mansardare. Potrivit lui Cernei, sumele oferite pentru astfel de cereri oscilează între 100 şi 2000 lei. Solicitat de Info-Prim Neo să ofere nume, Cernei a menţionat că o va face când va avea acte doveditoare ale încălcărilor invocate. Acum o lună şeful Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare, Dionisie Boaghie a comunicat că există o listă a blocurilor pasabile construcţiei de mansarde. Este vorba de circa 160 de imobile. Actualmente acestea sunt supuse expertizării şi este pregătită documentaţia de proiect.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.