Un consilier al orașului Codru este trimis în judecată pentru escrocherie

Un consilier al orașului Codru, din municipiul Chișinău, va compărea pe banca acuzaților pentru escrocherie în proporții deosebit de mari. Procuratura municipiului Chișinău a finalizat urmărirea penală și a expediat în judecată cauza penală. Dacă va fi găsit vinovat, alesul local riscă de la 8 până la 15 ani de închisoare, transmite IPN.

Procurorii au stabilit că în perioada mai 2011- septembrie 2012, consilierul, care gestiona activitatea a două organizații comerciale, ar fi dobândit ilicit, prin înșelăciune și abuz de încredere, bunurile mai multor persoane. Alesul local este învinuit că a condiționat cumpărarea gheretelor amplasate pe teritoriul pieței „Curcubeu” din strada Columna, afirmând eronat că acestea îi aparțin. El ar fi încheiat 22 de contracte de vânzare-cumpărare a gheretelor cu persoane care intenționau să desfășoare activitate de întreprinzător în respectiva piață, solicitând și primind personal sau prin intermediul unor persoane terțe 1,4 milioane de lei.

Ulterior, sub pretextul anumitor erori la perfectarea contractelor, a solicitat și primit de la victime aceste acte, pe care nu le-a restituit beneficiarilor, ci le-a substituit prin contracte de locațiune a gheretelor, cauzându-le comercianților daune în proporții considerabile.

Consilierul a fost reținut acum două luni, până în prezent este cercetat în stare de arest preventiv.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.